Sărbătoarea luminii la Colegiul Tehnic „A. Vlaicu”

De Vasile Filip
La lucrările sesiunii
La lucrările sesiunii
Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Lumina în știință, tehnică cultură și natură”.

La Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Arad, cu sprijinul prof. director Michaela Borza şi sub îndrumarea prof. Oana Petcoviciu, a avut loc, recent, sesiunea de comunicări ştiinţifice „Lumina în știință, tehnică, cultură și natură”, manifestare care face parte din proiectul internaţional „Lumina dinăuntru și lumina dinafară – Inner and Outer Light”, proiect dedicat Anului Internațional al Luminii, deschis oficial de UNESCO, odată cu Sesiunea științifică internațională organizată la Paris.
Această sărbătoare a cunoașterii aduce în prim plan importanța luminii ca fenomen fizic și spiritual; motiv pentru care scopul sesiunii de comunicări a fost să popularizeze şi să ofere o mai bună înțelegere la nivel public al rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

După cuvântul de bun venit al directorului Colegiului, cei prezenți au fost purtați „pe drumul luminii”de către prof. Tiberiu Șișu, care a evocat într-o formă foarte atractivă cele mai semnificative momente din istoria ştiinţei legate de lumină.

Manifestarea a continuat cu alte prezentări ştiinţifice şi artistice realizate de elevii şi cadrele didactice prezente şi s-a încheiat cu câteva concluzii asupra modului în care tehnologiile bazate pe lumină pot să promoveze dezvoltarea durabilă și să oferă soluții la provocările actuale din domeniul educației, energiei, agriculturii și sănătății.

Lucrări

Cu ocazia acestui eveniment au fost prezentate 37 de lucrări elaborate de către elevi și cadre didactice din şcoli şi licee din judeţul Arad şi din ţară.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase