Arădenii sunt invitaţi să îşi cunoască judeţul, să îl viziteze. Iar, pentru a mediatiza obiectivele turistice, se organizează tot felul de festivaluri şi sărbători. Iar localităţile din Podgoria Miniş-Măderat au sărbătoarea lor, respectiv „Sărbătoarea Vinului în Podgorie”. Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, având alături primăriile din Ghioroc, Şiria, Pâncota, Păuliş şi Covăsânţ, şi-a propus să atragă atenţia turiştilor asupra unora dintre cele mai importante bogăţii ale judeţului nostru: viile şi vinul.
Aşadar, din 4 septembrie şi până în 25 septembrie, în fiecare săptămână va avea loc câte o manifestare în fiecare dintre localităţile enumerate mai sus, manifestare care adună marea majoritate a producătorilor de vin din Podgoria Miniş-Măderat. Localitatea care deschide „balul” este Ghiorocul, acolo unde arădenii sunt aşteptaţi duminică, 4 septembrie, de la ora 16:00. Ulterior, sărbătoarea va continua la Şiria (11 septembrie), Pâncota (vineri, 16 septembrie), Păuliş (18 septembrie) şi Covăsânţ (25 septembrie). Iar de la anul, sărbătoarea va creşte. „Începând cu anul viitor, încercăm să extindem zona Podgoriei dincolo de Miniş-Măderat. Vrem să introducem localităţi precum Ineu, Târnova şi Lipova”, a anunţat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.
„Sărbătoarea Vinului”, în linie dreaptă
„Sărbătoarea Vinului”, în linie dreaptă
Cele cinci localităţi din Podgoria Miniş-Măderat care participă la eveniment sunt pregătite de sărbătoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!