Astfel, în organizarea lui Ghiţă Lăcătiş, Doru Neamţ şi Claudiu Vela, sâmbătă, începând cu ora 9,30, la sala „Emil Prokopecz” din complexul sportiv CS Municipal (strada Mihai Eminescu nr 28), are loc un concurs dedicat amatorilor din judeţul Arad. Au confirmat participarea peste 50 de împătimiţi ai acestui sport, care vor juca – sistem grupă şi-apoi eliminatoriu – după sistemul „3 din 5” până la 11. Cei care vor urca pe podium vor fi răsplătiţi cu medalii şi diplome, iar norocoşii de la tombolă vor intra în posesia unor tricouri personalizate cu Ziua Mondială a Tenisului de Masă. În plus toţi vor avea parte de mici gustări pentru menţinerea energiei.
Sărbătoresc Ziua Mondială a Tenisului de Masă
Sărbătoresc Ziua Mondială a Tenisului de Masă
Un grup de oameni inimoşi, cu dragoste pentru sport şi mişcare, dar îndeosebi pentru sportul cu mingea de plastic – până mai ieri, de celuloid – au pus la cale sărbătorirea Zilei Mondiale a Tenisului de Masă (6 aprilie). Aceştia fac parte din filiala Arad a organizaţiei Amator România.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!