Sărbători liniştite pentru arădeni

De Alin Gherasim
Sărbători liniştite pentru arădeni
Poliţiştii vin cu sfaturi pentru ca arădenii să aibă linişte în această minivacanţă.

ARAD. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis un comunicat prin care vine cu sfaturi pentru arădeni pentru ca aceştia să aibă parte de sărbători liniştite. „Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime! Nu acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp! Nu răspundeţi la provocări cu violenţă şi încercaţi să evitaţi conflictele! Nu consumaţi alcool în exces ori substanţe interzise şi nu vă lăsaţi angrenaţi în dispute verbale care pot degenera! Achiziționați produse alimentare doar de la distrubuitori autorizați și din locuri special amenajate, pentru a nu vă pune în pericol sănătatea! Dacă vă deplasaţi cu maşina în zone în care se organizează manifestări publice, respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri, lăsaţi vehiculele în parcări sau, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Nu păstraţi în autoturisme, la vedere, bunuri de valoare! Dacă alegeți să vă petreceți timpul în aer liber, nu uitați că focul poate fi aprins doar în locuri special amenajate! Înainte de a porni într-o călătorie mai lungă cu autoturismul, verificaţi starea acestuia, stabiliţi cu exactitate traseul şi asiguraţi-vă că aveţi documentele obligatorii la dumneavoastră! Nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, când e cazul, scaunul pentru copii. Ţineţi în maşină vestă şi triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor! Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă! Învăţaţi-i pe cei mici cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora!”, sunt sfaturile poliţiştilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !