La Judecătoria Arad, în perioada arătată mai sus, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor se va desfăşura, de luni până vineri, între orele 08:30 – 10:30, la camera 101, etajul I, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului, de luni până vineri, între orele 08:30 – 10:30. Reprezentanții Tribunalului Arad precizează că începând cu 6 ianuarie 2020, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.
Sărbătorile de iarnă modifică programul Tribunalului și Judecătoriei
Sărbătorile de iarnă modifică programul Tribunalului și Judecătoriei
Reactualizat la:
În perioada săptămânilor aferente sărbătorilor de iarnă, respectiv, perioada 23 decembrie 2019 – 03 ianuarie 2020, compartimentele Tribunalului Arad care desfăşoară activităţi cu publicul - Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice - vor avea program cu publicul, de luni până vineri, între orele 08:30 – 10:30.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
Bătrânul a fost accidentat la intersecția străzilor Păpădiei cu Someșului și a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!