Sărbătorile modifică programul Tribunalului şi Judecătoriei

Sărbătorile modifică programul Tribunalului şi Judecătoriei
ARAD. Tribunalul şi Judecătoria Arad vor fi în vacanţă din 20 decembrie până în 7 ianuarie 2011.

Singurele compartimente care vor lucra cu publicul vor fi Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice, dar şi acestea vor avea un program special. Judecătoria şi Tribunalul vor soluţiona numai cererile ce implică maximă urgenţă, atât în materie penală cât şi în materie civilă, cum ar fi cererile în materia măsurilor preventive, cereri de extrădare şi ordonanţe preşedinţiale care au ca obiect măsuri de ocrotire a minorilor. Celelalte cereri şi acţiuni depuse în intervalul de timp aferent sărbătorilor de iarnă vor fi înregistrate şi se vor repartiza pe termen de judecată ulterioare datei de 7 ianuarie 2011, atunci când se sfârşeşte vacanţa.

Program de lucru

Registratura şi Arhiva Tribunalului Arad va lucra de luni până vineri între orele 08,30 – 10,30, în timp ce

Biroul de informare şi relaţii publice va funcţiona de luni până vineri de la 09,00 la 13,00. ”Începând cu data de 3 ianuarie 2011, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal, iar începând cu data de 10 ianuarie 2011 se va relua şi activitatea obişnuită de judecată”, a declarat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al insituţiei.

La Judecătoria Arad  înregistrarea cererilor se va desfăşura zilnic, între 08,00 şi 10,00, la camera 150, etajul I, iar înregistrarea divorţurilor se va putea efectua  în zilele de luni şi miercuri, între orele 10,00 şi 10,30. Pentru cereri referitoare la asociaţii şi fundaţii programul rămâne neschimbat, respectiv zilnic între orele 08,00 – 09,00. De asemenea, Compartimentul de arhivă va fi deschis publicului zilnic între 08,00 şi 10,00.

JA – I.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !