Şase persoane, urmărite general, prinse la frontiera Nădlac

De Ioana Costas
Şase persoane, urmărite general, prinse la frontiera Nădlac
Şase persoane pe numele cărora erau emise mandate de arestare au fost depistate la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota şi Nădlac-Nagylak. Trei dintre cele şase persoane erau membri ai aceleiaşi familii.

Toate cele şase persoane au fost descoperite în aceeaşi zi: 25 februarie. În jurul orei 15.00, s-au prezentat primele trei persoane – călătorind ca pasageri într-un autoturism – certate cu legea la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota. Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie -din judeţul Călăraşi – membri ai aceleiaşi familii. „”Poliţiştii de frontieră au constatat în urma controlului că pe numele celor trei persoane sunt emise mandate de arestare, acestea având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. În aceeaşi zi, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat, ca pasager într-un autoturism, un bărbat de 37 de ani din judeţul Mureş. Pe numele său era emis mandat de arestare, de Judecătoria Turda pentru săvârşirea infracţinii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Călătoria bărbatului a fost întreruptă de poliţiştii de frontieră după ce s-a descoperit că acesta este căutat de autorităţi. După câteva minute, tot la frontiera Nădlac II de pe autostradă, poliţiştii de aici au depistat un bărbat de 33 de ani din judeţul Vâlcea – care s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei pentru efectuarea formalităţilor – pe numele căruia era emis un mandat european de arestare emis de autorităţile din Ungaria pentru infracţiuni contra proprietăţii.

Tot în 25 februarie, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul român Gaia A., în vârstă de 32 de ani din judeţul Tulcea. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emis un mandat de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţini contra persoanei. În toate cazurile, persoanele depistate au fost predate unor echipe de poliţişti din cadrul IPJ Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase