Scafandrii arădeni, misiune de căutare a unui om de afaceri în Caraş-Severin

De Ioana Costas
Scafandrii arădeni, misiune de căutare a unui om de afaceri în Caraş-Severin
Trei scafandri din cadrul Inspectoratului de Pompieri Arad au fost trimişi, miercuri, 20 iulie, în judeţul Caraş-Severin pentru a ajuta la căutarea unui om de afaceri în vârstă de 39 de ani care s-a răsturnat cu barca în lacul de la Barajul Poiana Ruscă.

Omul de afaceri – despre care se spune că ar avea o pensiune în Caransebeş – se afla cu alte trei persoane în barcă. După ce ambarcaţiunea s-a răsturnat cu cei patru, omul de afaceri nu a mai fost de găsit, în timp ce celelalte persoane au reuşit să se salveze. Incidentul a avut loc marţi, scafandrii ISU Caraş-Severin căutându-l pe omul de afaceri până aproape de miezul nopţii. Căutările au fost reluate miercuri. ISU Caraş-Severin a cerut sprijinul scafandrilor de la ISU Arad care au început căutările în lac de îndată ce au ajuns la faţa locului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase