Scandal la indemnizaţii

1Comentariu
ARAD – Grupul Argus 2004, grup al societăţii civile arădene, ce s-a relansat în această primăvară, a luat atitudine vis-a-vis de indemnizaţiile consilierilor locali, membri în diferite Adunări Generale a Acţionarilor (AGA).

„Societatea Salubritate SA, la care CLM este acţionar majoritar, este o societate care lucrează în pierdere de ani buni.

Cu toate acestea, reprezentanţii în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), un număr de trei consilieri locali (un membru PD, un membru al PNL şi un membru al PRM) sunt acum în situaţia de a fi remuneraţi cu 290 de milioane ROL (29 000 RON) din bugetul local, pentru activitatea lor din anul 2006, în AGA de la Salubritate.

Astfel, arădenii suportă prin taxele şi impozitele locale, nu numai contraperformanţele societăţii de salubrizare, ci şi contribuţia îndoielnică în managementul societăţii a consilierilor locali municipali”, se specifică într-un comunicat de presă remis de Grupul Argus 2004.

Demersuri pentru transparenţă

Pe de altă parte, în comunicat se mai precizează că „Grupul Argus va face demersurile necesare pentru prezentarea transparentă a tuturor banilor pe care îi câştigă lunar consilierii locali municipali în calitate de membri AGA ai societăţilor ale căror acţionar este CLM, reflectând în acelaşi timp şi activităţile pentru care aceştia sunt remuneraţi”.

A.G.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor