Scandal pentru afacerea Elecon

3Comentarii
Scandal pentru afacerea Elecon
Scandal pentru afacerea Elecon
ARAD – Remus Vasiu a susţinut că se fac presiuni pentru ca Primăria să câştige recursul.

Coloman Edeleni a organizat, ieri, o conferinţă de presă în care invitatul principal a fost Remus Vasiu, arădeanul care a câştigat la Tribunalul Arad procesul cu CLM şi a obţinut amânarea hotărârii de vânzare a terenului fabricii de zahăr către Elecon. Consilierul local le-a cerut, din start, colegilor din CLM să nu voteze recursul adresat Curţii de Apel Timişoara împotriva sentinţei date de Tribunalul Arad susţinând că, „nu este cazul să-l mandatăm pe primarul Falcă să reprezinte CLM într-o cauză care a ajuns în atenţia DNA. Voi propune vot secret pentru ca aleşii să se poată exprima după cum simt. Le voi cere colegilor să nu voteze deoarece ştiu bine cum au dat declaraţii la DNA şi că afacerea are puternice conotaţii penale. Au ocazia acum să îndrepte greşeala”.

Coloman Edeleni a mai susţinut că votul împotriva hotărârii este „o barcă de salvare pentru primar căci, dacă se anulează hotărârea, viitorul proces pe care l-ar putea intenta DNA nu ar mai avea temei. Falcă are ocazia să scape cu faţa curată”.

Presiuni

Invitat să-şi spună păsul în întreg scandalul Elecon, Remus Vasiu, cel care a câştigat procesul, a punctat faptul că este „profund rănit în demnitate pentru că nu mi s-a răspuns la adresele făcute încă din 2004 şi pentru că am aflat din presă despre vânzarea terenului către Elecon”, teren pe care arădeanul are un atelier mecanic. Vasiu a mai susţinut şi faptul că „mi s-a comunicat de la oameni importanţi de la Tribunal că se fac presiuni pe completul de judecată din Timişoara pentru ca rezultatul să fie cumva în favoarea primarului”.

Acuze

Coloman Edeleni nu s-a oprit aici, ci a făcut comparaţii între două procese pierdute de CLM: procesul cu Tehnometalica unde, „pentru că au câştigat prietenii primarului, s-a luat, nu ştiu cum, decizia să nu se mai facă recurs, deşi e un interes patrimonial la mijloc” şi procesul cu Elecon, unde „pentru că au pierdut prietenii primarului se face recurs, deşi acolo e o problemă gravă de corupţie”.

A.B.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor