Scandalul Elecon, pe agenda CLM

14Comentarii
Scandalul Elecon, pe agenda CLM
Scandalul Elecon, pe agenda CLM
ARAD – Consilierii liberali intenţionează să propună constituirea CLM în parte civilă, în proces cu primarul.

Consilierii locali au fost convocaţi, printr-o dispoziţie a primarului, într-o şedinţă ordinară care va avea loc marţi.

Vor fi chemaţi să aprobe 20 de proiecte de hotărâri dar deocamdată, în niciun proiect aflat pe ordinea de zi a CLM nu se face referire la dosarul Elecon sau la reglementarea situaţiei juridice a consiliului în acest proces, deşi pe 16 noiembrie Consiliul Local Municipal trebuie să se prezinte în faţa instanţei, în calitate de parte vătămată, în dosarul cu pricina, în care primarul Gheorghe Falcă apare ca inculpat.

Conform declaraţiilor lui Gheorghe Schill, consilierii liberali se gândesc să pună în discuţie constituirea CLM în parte civilă în acest dosar. La rândul său, viceprimarul Tiberiu Dekany susţine că liberalii au trei posibilităţi.

„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii mei există trei variante şi anume să se ceară constituirea CLM în parte civilă, revenirea la situaţia de mai înainte (adică anularea contractului cu Elecon şi revenirea terenului la Primărie) sau să nu se facă nimic”, a declarat viceprimarul.

Întrebat fiind ce părere are despre toate acestea, primarul Gheorghe Falcă a declarat că nu doreşte să comenteze.

Judecat pentru corupţie

Vă reamintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a primarului Gheorghe Falcă.

Acuzaţiile care i se aduc sunt  luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Conform DNA, procurorii susţin că în urma probelor adunate în faza de urmărire penală, edilul a primit în urmă cu doi ani de la Francisc Demeter şi Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb.

Această tranzacţie s-a efectuat pentru ca, în schimb, să-i  favorizeze pe cei doi la obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren de 52.434 metri pătraţi, aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului. După numai o zi de la încheierea tranzacţiei, cumpărătorii au vândut terenul cu 2.936.304 euro unei alte societăţi comerciale, rezultând un câştig de 2.097.360 euro, bani cu care Consiliul Local Arad a fost prejudiciat.

L.S.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor