Scântei la antrenament

1Comentariu
Amical cu echipă din Serbia
Amical cu echipă din Serbia
ARAD – La antrenamentul de ieri al echipei UTA, Lăcătuş şi-a băgat jucătorii în şedinţă după înfrângerea catastrofală din Giuleşti, scor 0-4.

El a criticat evoluţia mai multor jucători, cei mai apostrofaţi fiind Paşcovici, Chiriţă, Djokovic, Hidişan, Edson dar şi ratangiul Simion. Niciunul dintre cei prezenţi pe gazonul din Giuleşti nu a scăpat însă de atacurile Fiarei.

Totuşi, împreună cu conducerea clubului, s-a stabilit ca jucătorii să nu fie sancţionaţi, fiind anunţaţi însă că în caz de eventual eşec în faţa lui Dinamo se vor lua unele măsuri la nivelul lotului.
Vestea bună pentru Lăcătuş este că niciunul dintre jucători, cu excepţia lui Simion – suspendat, sau a mai vechilor accidentaţi, nu acuză probleme medicale.

Amical cu echipă din Serbia

UTA. Marcel Coraş, directorul sportiv al UTA, spune că în perioada de pauză competiţională gruparea arădeană va susţine, dacă este de acord şi Lăcătuş, un meci amical cu o echipă din Serbia. UTA nu va întreprinde un cantonament în acea perioadă.

Mara a lăudat defensiva arădeană

Bogdan Mara, actualul jucător al Urziceniului, s-a arătat impresionat de modul în care e organizat sistemul defensiv al arădenilor, în ciuda înfrângerii drastice din Giuleşti. „Nu dai gol, nu poţi să câştigi. Vorbesc zilnic cu foştii colegi de la UTA şi le doresc baftă”, a spus Mara pentru gsp.ro.

L.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor