Scarlett Johansson, în război cu revista Cosmopolitan

Scarlett Johansson, în război cu revista Cosmopolitan
Actriţa Scarlett Johansson s-a supărat foarte tare pe revista Cosmopolitan, ediţia britanică.

Ea a ameninţat că va da în judecată publicaţia pentru că ar fi introdus citate inventate într-un interviu cu vedeta americană, ce ar fi trebuit să apară în ianuarie 2009.

Pasajele incriminate se referă la relaţia dintre ea şi actorul Ryan Reynolds, căsătoriţi în cadrul unei ceremonii discrete pe 27 septembrie 2008, în oraşul Vancouver din Canada.

Reprezentantul actriţei, Marcel Pariseau, a declarat că revista va fi acţionată în instanţă dacă nu retractează materialul intitulat „Scarlett: De ce m-am măritat”.

Acesta conţine, separat de textul propriu-zis, citate de genul „Eu şi Ryan suntem îndrăgostiţi şi ne bucurăm de relaţia noastră” sau „Suntem ca oricare cuplu – ne simţit atât de norocoşi că suntem împreună”.

 

Scarlett nu acceptă explicaţii

Cosmopolitan a explicat că articolul din ediţia ianuarie 2009 cuprinde fragmente din interviuri date de Scarlett Johansson ediţiei americană a revistei, precum şi informaţii preluate de la agenţia de ştiri Hot Features din Londra.

Însă Marcel Pariseau nu s-a lăsat convins de argumentele jurnaliştilor şi a spus că Scarlett Johansson este foarte dezamăgită de faptul că revista urmăreşte creşterea vânzărilor prin deformarea realităţii. În consecinţă, materialul trebuie rectificat imediat, altfel publicaţia va fi dată în judecată.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !