Schimbare si evolutie in lumea contoarelor

De Andreea Pintea
Fabrica de contoare din Arad FOTO: FAN
Fabrica de contoare din Arad FOTO: FAN
Insolvenţa nu a pus pe butuci fabrica de contoare, ci a dus la evoluţia acesteia.

ARAD. Fabrica de contoare fondată în urmă cu 20 de ani în Arad a depăşit doi ani de efervescenţă economică, compania şi-a recâştigat dreptul la existenţă, perioada de insolvenţă a fost escaladată şi odată cu aprobarea Planului de reorganizare, s-a trecut într-o nouă etapă. Din septembrie 2012, Contor Group are un nou lider, în persoana doamnei Alida Toma, cu o experienţă de 20 de ani în managementul unei companii multinaţionale de prestigiu.

Perspectivele branşei sunt foarte bune, potrivit conducerii fabricii arădene, iar jumătate din contoarele de apă produse la Arad vor ajunge pe pieţele externe. Ca noutate recentă, la portofoliul de clienţi externi s-a adăugat regia de apă a oraşului Helsinki.

În acest an Contor Group îşi propune să participe la şase expoziţii specializate în domeniul construcţii-instalaţii, două la nivel internaţional şi patru interne.

„Relevant pentru o imagine completă asupra companiei este şi programul de formare profesională pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, dedicat personalului din top si middle-management, susţinut pe parcursul a patru luni de o companie de prestigiu din Bucureşti şi finanţat din fonduri europene. Împrejurările potrivnice te obligă să evoluezi. Aceasta a fost lecţia învăţată de Contor Group în ultimii doi ani”, au mai spus reprezentanţii companiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase