Schimbări istorice în fotbal

De Leo Sfara
1Comentariu
Schimbări istorice în fotbal
FIFA a modificat nu mai puţin de 95 de reguli. Cum se va da de la 1 iunie lovitura de start.

International Football Association Board, singurul organism care poate schimba regulile fotbalului, a anunţat, luni, 95 de modificări în ”sportul rege”. Noile reguli vor intra în vigoare începând cu 1 iunie, ceea ce înseamnă că România va face cunonştinţă cu ele la EURO 2016.

International Football Association Board, organism ce funcţionează în cadrul FIFA, a considerat că unele reguli din fotbal sunt depăşite şi au nevoie de un update. Începând cu 1 iunie 2016, fotbalul va avea 95 de noi reguli. Unele au fost modificate, altele au intrat acum în regulament. Cele 95 de modificări au fost anunţate luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Iată câteva dintre cele mai importante modificări:

• La out-uri, mingea va fi aruncată cu ambele braţe. Până acum, unii jucători împingeau balonul cu un braţ şi îi dădeau direcţia cu celălalt

• Lovitura de start va putea fi bătută de acum în orice direcţie, inclusiv în spate. Până acum, se pasa doar în faţă. Însă niciun jucător al echipei care are lovitura de start nu are voie să intre în jumătatea adversă

• Un fotbalist care rămâne fără gheată în timpul meciului poate juca aşa până la următoarea oprire a meciului

• Un jucător care primeşte îngrijiri medicale pe teren nu mai este obligat să iasă apoi pe tuşă şi să aştepte semnul arbitrului, pentru a reveni pe gazon. Însă numai dacă tratamentul nu durează mai mult de 20 de secunde.

• Jucătorii care fentează în momentul în care bat un penalty sau o lovitură liberă vor primi cartonaş galben şi se va dicta lovitură liberă indirectă

• Arbitrii pot arăta cartonaş roşu unui jucător care se bate pe tunelul de acces, înaintea fluierului de start. Dar se va juca în continuare 11 contra 11, deoarece jucătorul eliminat va putea fi înlocuit

• Se va acorda doar cartonaş galben jucătorului care faultează un adversar aflat într-o poziţie iminentă de gol, dacă se dovedeşte că acesta a intenţionat să joace mingea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor