Schumacher, susţinut de echipă în ciuda rezultatelor uşor dezamăgitoare: Este remarcabilă atenţia lui pentru detalii

Schumacher, susţinut de echipă în ciuda rezultatelor uşor dezamăgitoare: Este remarcabilă atenţia lui pentru detalii
Nick Fry, directorul executiv de la Mercedes GP, a fost nevoit să îşi arate sprijinul pentru Michael Schumacher, a cărui revenire în Formula 1 nu a fost pe atât de spectaculoasă pe cât ar fi crezut unii. Fry a ales să scoată în evidenţă totuşi “impactul remarcabil” pe care pilotul german l-a avut asupra echipei.

Septuplul campion mondial a cules nouă puncte în primele trei curse ale sezonului şi se află la 30 de puncte în urma prietenului Felipe Massa în clasamentul piloţilor. Mai mult, Schumacher a fost bătut în calificări şi în fiecare dintre cele trei curse de către coechipierul Nico Rosberg, care mulţi se aşteptau să fie a doua roată la căruţă.

Schumacher a înregistrat duminică şi primul abandon al echipei, în Malaysia, din cauza unei piuliţe, dar în ciuda acestor probleme Fry spune că este impresionat de pilot. “Michael e, pentru mine, chiar remarcabil. Nivelul informaţiilor pe care ni le furnizează este ceva ce nu am mai văzut până acum. Când ai căştile pe urechi auzi lucruri uimitoare. În calificări conducea şi comenta la aproape fiecare mişcare. Cei de la FIA, care de asemenea ascultă, au fost şi ei impresionaţi că un pilot poate face asta”, a declarat Fry.

Profesionalismul lui Schumacher şi atenţia lui pentru detalii sunt motivele pentru care Fry este convins că lucruri bune vor veni. “Cu fiecare cursă învaţă câte puţin şi lucrurile vor fi din ce în ce mai bine. A trecut cu bine şi peste dezamăgirea provocată de abandonul din Malaysia”, a mai spus Fry.

Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !