Schumi îl laudă pe Hamilon

Schumi îl laudă pe Hamilon
BERLIN. Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a declarat, într-un interviu, că este posibil ca recordul său de şapte titluri de campion al Formulei 1 să fie doborât în viitor, iar sportivul britanic Lewis Hamilton (McLaren Mercedes) are capacitatea să facă acest lucru.

„Pot spune cu siguranţă că da. Nimeni nu credea că eu pot să dobor recordul lui Fangio şi totuşi am reuşit. Sunt destul de obişnuit cu gândul că acest lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul meu, indiferent dacă acest lucru este reuşit de Hamilton sau de Massa. Recordurile sunt făcute să fie doborâte”, a declarat Schumacher.

Fostul pilot german a adăugat că, în opinia sa, Hamilton este unul dintre cei mai talentaţi piloţi ai noii generaţii, dar a evitat să spună dacă este şi cel mai bun: „Hamilton şi-a demonstrat talentul ţinând cont de cât de multe a realizat în aşa puţin timp de când este în Formula 1. La debutul său în F1, anul trecut, s-a duelat de la egal la egal cu Alonso şi în dese rânduri l-a învins. Este el cel mai bun pilot? Este mai bun ca Massa? Acest lucru nu este aşa clar de înţeles pentru o persoană din afară”.

Lewis Hamilton se află, cu 94 puncte, pe prima poziţie a clasametului piloţilor din F1, cu doar o etapă înaintea finalului sezonului, având un avans de şapte puncte faţă de Felipe Massa (Ferrari).

Expl: În lupta dintre Massa şi Hamilton, fostul campion Micahel Schumacher pariază pe cel din stânga

CLASAMENT PILOŢI

1 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 94

2 Felipe Massa Ferrari 87

3 Robert Kubica BMW Sauber 75

4 Kimi Räikkönen Ferrari 69

5 Nick Heidfeld BMW Sauber 60

6 Fernando Alonso Renault 53

7 Heikki Kovalainen McLaren-Mercedes 51

8 Sebastian Vettel STR-Ferrari 30

9 Jarno Trulli Toyota 30

10 Timo Glock Toyota 22

CLASAMENT CONSTRUCTORI

1 Ferrari 156

2 McLaren-Mercedes 145

3 BMW Sauber 135

4 Renault 72

5 Toyota 52

6 STR-Ferrari 34

7 Red Bull-Renault 29

8 Williams-Toyota 26

9 Honda 14

D.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !