Școala de vară de la Căsoaia. Focus pe dezvoltare

De Valentin Goran
Reactualizat la:
Școala de vară de la Căsoaia. Focus pe dezvoltare
Zilele acestea, la Căsoaia, are loc Şcoala de vară cu tematica „Direcţii noi de dezvoltare a turismului arădean cu focusare directă pe Căsoaia”.

Organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad prin Facultatea de Design şi Facultatea de Ştiinţe Economice, în colaborare cu Consiliul Județean Arad și cu sprijinul vicepreședintelui CJA Claudia Boghicevici, prima ediție își propune să ofere soluții pentru dezvoltarea turismului în această zonă. Deschiderea oficială a fost prezidată de rectorul UAV Arad, prof.univ.dr. Ramona Lile, care a subliniat importanța implicării universității în realizarea unor strategii pentru dezvoltarea turistică a județului Arad. Despre situația la zi a turismului arădean a vorbit Andrei Ando, director executiv la Consiliul Județean Arad, iar prezentările susținute de oficialități au oferit date statistice, analize și rapoarte despre punctul turistic Căsoaia. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad a prezentat istoria locaţiei, Farcaşiu Florin, primarul localităţii Târnova, a prezentat structura administrativă a zonei, Gabriela Chiricheu, directorul DPD al CJA, a prezentat strategiile de dezvoltare a infrastructurii zonei, Mihai Iancu, consilier în cadrul Centru Naţional de Informare Turistică Arad a prezentat analiza SWOT a punctului turistic Căsoaia şi Radu Blaga, din partea UVVG Arad, a prezentat Căsoaia ca şi un spaţiu turistic neconvenţional al judeţului Arad.

uav1

Cinci teme prioritare

Toate aceste informații au devenit subiectele de analiză și discuție de la care au plecat cele cinci grupuri de lucru formate din 10 studenţi de la Facultatea de Design, 10 studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi 5 studenţi de la Facultatea de Inginerie Alimentară şi Protecţia Mediului. Din multitudinea de tematici propuse „care pot asigura subiectul a 10 ediţii viitoare ale şcoli de vară”, după cum sublinia decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, lect.univ.dr. Sanda Grigorie, au fost creionate cinci teme prioritare: crearea unei unităţi de cazare ecologice, analiza SWOT şi posibile direcţii de dezvoltare a taberei de la Căsoaia; direcţii de dezvoltare a taberei de sculptură de la Căsoaia, elaborarea brandului zonei turistice Căsoaia şi evidenţierea tradiţiilor culinare locale.

„Patrimoniul județului Arad”

Celor cinci grupuri de studenţi li se asigură suport din partea CJA şi din partea cadrelor didactice de la Facultatea de Design: asist.univ.dr. Maria Tămăşan şi decanul facultății prof.univ.dr. Claudiu Ionescu, lect.univ.dr. Adina Eleonora Spînu, lect.univ.dr. Sergiu Rusu şi decanul lect.univ.dr. Sanda Grigorie de la Facultatea de Științe Economice, iar din partea Facultății de Inginerie Alimentară şi Protecţia Mediului: prof.univ.dr.hab. Csosz Ioan şi şef lucrări.dr.ing. Anca Dicu. Rezultatele finale vor fi prezentate vineri, în cadrul conferinţei intitulate „Patrimoniul judeţului Arad”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !