Scoala de vara “Lasati copiii sa vina la mine”

De Simion Todoca
Reactualizat la:
Cursanţii şcolii de vară, prima serie Foto: JA
Cursanţii şcolii de vară, prima serie Foto: JA
Inaugurată joi, şcoala de vară funcţionează prin grija Asociaţiei „Filantropia”, în parteneriat cu echipa deputatului Claudia Boghicevici.

ARAD. Joi, 01 august, de la ora 10,30, la Centrul de zi „Naşterea Maicii Domnului”, 16 copii frumoşi, cuminţi şi deştepţi, au ascultat poveşti citite de către Lia Faur, dar au şi dialogat pe diferite teme cu cei mari care erau de faţă la eveniment. Adică, ziua de debut a Şcolii de vară „Lăsaţi copii să vină la mine”. Deputatul Claudia Boghicevici şi echipa de la biroul parlamentar, s-au implicat direct în organizarea activităţilor şi, ca de obicei, au asigurat dulciurile şi sucurile.

„Este o mare bucurie că putem să ne implicăm în activităţi dedicate copiilor, atât pentru distracţie şi relaxare, cât şi pentru acumularea unor cunoştinţe. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, începând, desigur, cu părintele Mircea Bupte, preşedintele Asociaţiei Filantropia şi continuând cu reprezentantul voluntarilor, Bogdan Gheorghe Noghiu şi profesoara Carmen Crişan”, a declarat Claudia Boghicevici, care ne-a oferit şi alte amănunte : şcoala de vară se desfăşoară pe serii de câte o săptămână, copiii provenind de la parohiile din municipiu.

„Cursanţii” care au început joi au avut şi lecţii de artă fotografică, iar vineri, sub îndrumarea lui Bogdan Gheorghe Noghiu, se vor deplasa în Lunca Mureşului. Acolo vor avea un cerc de reciclare a hârtiei şi jocuri în aer liber. Luni vor participa la un atelier de hand made, iar marţi, la unul de pictură. Miercuri, înainte de festivitatea de premiere, micuţii se vor delecta cu obiceiuri şi tradiţii populare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !