Şcoli ce au ratat autorizaţia

De Ardelean Monica
Reactualizat la:
Şcoli ce au ratat autorizaţia
16% din clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar nu au autorizaţie la început de an şcolar.

Au sau nu au autorizaţii sanitare şi ISU şcolile în care învaţă copiii arădeni? Datele prezentate joi, în coferinţa de presă de la IŞJ Arad, indică un procent de 74% al unităţilor şcolare cu personalitate juridică (PJ) cărora le-a fost acordată autorizaţie sanitară. Din cele 141 de PJ-uri, 37 vor funcţiona fără această autorizaţie. Situaţia pe clădiri pare să fie însă mai bună. 84% din cele 668 de clădiri care aparţin învăţământului preuniversitar arădean au primit această autorizaţie. În destul de multe cazuri autorizaţiile au fost pierdute din cauza unor spaţii adiacente precum cabina portarului, magazia, ferma sau sera. Nefiind şi aceste spaţii conforme, întreaga unitate de învăţământ a pierdut autorizaţia sanitară.
La capitolul avize şi autorizaţii ISU, situaţia în procente este mai gravă. Doar 12% dintre unităţile şcolare cu personalitate juridică au această autorizaţie. Costurile ridicate, numărul mic de firme care se ocupă de aceste probleme sunt cauze care explică acest procent mic al autorizaţiilor. La nivelul judeţului, doar 64 de unităţi cu personalitate juridică sunt autorizate PSI, în timp ce pentru 7 unităţi şcolare nu este necesară această autorizaţie din cauza vechimii clădirii.

Printre cele 104 clădiri pentru care inspectorii nu au putut oferi mult râvnita autorizaţie se numără şi două cabine de portari de la Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” din Ineu sau clădirea care adăposteşte centrala termică a aceluiaşi liceu. Pentru cei de la Şcoala Gimnazială din Petriş, problema a fost la arhiva şi spaţiul de depozitare iar la Şcoala din Vârfurile autorizaţia nu a fost acordată din cauza magaziei. Celelalte 75 de şcoli care nu au autorizaţii sunt, mai ales, din cauza absenţei grupurilor sanitare conform standardelor sau chiar a apei.

Fără autorizaţii în municipiu

În şcolile din muncipiul Arad au rămas fără autorizaţie Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului din cauza atelierelor, a căminului, a cantinei şi a sălii de sport. Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară a ratat autorizaţia din cauza fermei şcolare de pe strada Steagului care aparţine de această şcoală. La liceele din Arad, trei dintre ele au fost înregistrate cu probleme: Liceul „Iuliu Moldovan” din pricina Centralei termice care a dus la pierderea autorizaţiei, iar la Liceul „Adam Muller Guttenbrun” nu a putut fi acordată pentru clădirea grădiniţei aparţinătoare şi a clădirii liceului de pe strada Popa Şapcă. Şi tot fără autorizaţie funcţionează şi Seminarul Liceal Ortodox. Tot o centrală termică şi o magazie sunt cauza pentru care nu a primit autorizaţia Şcoala Gimnazială „Adam Nicolae”, iar cea din Grădişte, „Aron Cotruş”, an de an este în aceeaşi situaţie din cauza clădirii de pe strada Ardealului. Dintre grădiniţe cu probleme, sunt PN16 şi PP nr. 8, unde tot o magazie este de vină.
Conducerea IŞJ Arad a ţinut să precizeze însă că toţi cei 66.000 de elevi vor putea începe şcoala şi le-a urat mult succes în noul an şcolar care va veni cu destul de multe modificări pentru cei care acum intră în ani terminali. Dar, despre acestea într-un alt număr de ziar.

Cluburi fără autorizaţii

Clubul copiilor din Chişineu Criş a rămas fără autorizaţie pentru şase clădiri, iar cel din Arad nu a primit autorizaţie din pricina şantierului de pe strada Corneliu Coposu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase