Scoruri bune pentru „arădenii mândri”

De C.P.
Reactualizat la:
8Comentarii
Scoruri bune pentru „arădenii mândri”
© Scor bun în sondaj FOTO: JA
Cei de la Partidul Mândri că Suntem Arădeni spun că, într-un sondaj IRES, sunt foarte bine cotaţi.

Partidul Mândri că Suntem Arădeni este cotat cu scoruri bune şi chiar foarte bune, într-o cercetare sociologică realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), spun reprezentanţii formaţiunii. Cercetarea a fost realizată la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie şi a vizat opţiunile de vot ale arădenilor în perspectiva alegerilor locale din data de 5 iunie 2016.

Astfel, dintre arădenii chestionaţi, care au răspuns că sunt foarte hotărâţi să voteze un anumit partid, 23% au indicat că vor pune ştampila pe Partidul Mândri că Suntem Arădeni.

De asemenea, la segmentul votanţilor hotărâţi să voteze, la întrebarea „Cu ce partid nu veţi vota deloc?”, cel mai scăzut procent l-a avut noul partid.

Preşedintele fondator al formaţiunii arădene, Călin Costea, se arată surprins plăcut de datele din sondajul IRES şi afirmă că scorul Partidului Mândri că Suntem Arădeni poate creşte în perioada următoare.

„Datele din sondajul IRES nu pot decât să îmi dea speranţa că arădenii au înţeles că partidele politice tradiţionale nu mai reprezintă o soluţie. De altfel, acestea au arătat ce pot în ultimii 26 de ani. Se vede foarte clar, din acest studiu, că avem o simpatie enormă din parte arădenilor. Acest fapt mă bucură şi îmi dă speranţa unui parcurs bun pentru alegerile locale din vara acestui an. Pe de o parte, faptul că arădenii au încredere în noi mă onorează, dar în egală măsură mă şi responsabilizează. Sunt ferm convins că scorurile bune pe care le vedeţi astăzi în dreptul partidului nostru pot creşte în perioada următoare”, a spus Călin Costea.

20160320_172038111

În ceea ce priveşte mediile probabilităţii de vot, Partidul Mândri că Suntem Arădeni are cel mai ridicat punctaj. Călin Costea subliniază faptul că situaţia din Arad nu este una singulară, în sensul că partidele locale încep să prindă „cheag” şi în alte localităţi din ţară. „Situaţia aceasta a creşterii partidelor locale nu se întâlneşte doar la Arad. Pot să dau exemplele lui Dan Maşca de la Partidul Oamenilor Liberi din Târgu-Mureş şi a lui Nicuşor Dan de la Uniunea Salvaţi Bucureştiul. Cei doi, dar şi formaţiunile pe care le reprezintă, au cote ridicate în sondajele de opinie. Şi Partidul Mândri că Suntem Arădeni se înscrie pe această traiectorie a unei încrederi crescute din partea oamenilor”, mai spune Costea.

Scor bun în sondaj FOTO: JA

1

3



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor