Scrisoare deschisă adresată tututor cadrelor didactice

63Comentarii
Scrisoare deschisă adresată tututor cadrelor didactice
ARAD - Primele cadre didactice care au decis să ia o atitudine publică faţă de situaţia extrem de tensionată, în special datorată problemelor de salarizare, în care se află învăţământul arădean sunt cei de la Şcoala Generală nr.5.

Demersul lor este justificat de liderul de sindicat (SDÎ) din unitate, prof. Cornelia Mureşan „Dacă nu suntem în stare să ne asumăm unele riscuri, dacă nu suntem în stare să le înfruntăm, nu vom mai reuşi să rămânem demni. Scrisoarea noastră este adresată tuturor cadrelor didactice care în acest moment sunt supuse umilinţei, cărora li se cere să renunţe la drepturile lor legale” punctează liderul de sindicat. Trebuie precizat că la nivelul acestei şcoli salarizarea se face conform sentinţei.

„Stimaţi colegi,

Nu vom insista în a prezenta umilinţele la care am fost supuşi ani la rând prin promisiuni neîmplinite, discreditarea categoriei de dascăl, legi aprobate, anulate, neaplicate, rămase la bunul plac al celor care au puterea de a reforma într-adevăr învăţământul, dar considerăm că este momentul să clarificăm problemele noastre.

Asistăm încă docili la presiunile inimaginabile prin care ni se ordonă, fără o bază legală, să renunţăm benevol la drepturile câştigate şi care trebuie să fie respectate într-un stat de drept, după cum înşişi guvernanţii noştri, cu convingere, îl numesc.

Săptămâna luminată ne-a fost umbrită de demersurile de culise ale culegătorilor de fonduri pentru traista guvernului, care pretind diminuarea prin recalcularea salariilor fără a se ţine cont de sentinţele judecătoreşti definitive şi irevocabile şi care, în opinia executivului pot fi anulate prin ordine şi hotărâri. Ne-am dori să existe un punct de vedere clar şi legal al Curţii de Conturi, deoarece există la nivel de unităţi şcolare înscrisuri privind execuţia bugetară pentru anul 2008 care certifică faptul că „situaţiile financiare au fost elaborate şi prezentate în concordanţă cu legile şi reglementările în vigoare şi oferă o imagine fidelă sub toate aspectele semnificative”.

Într-o astfel de situaţie fiind, ne punem întrebările:

1.Care este valabilitatea puterii judecătoreşti în acest stat?

2.Care este rolul inspectorului şcolar general, plecat din rândurile noastre, dar care doar execută şi nicidecum nu apără drepturile personalului din învăţământ?

3.De ce liderii NAŢIONALI ai sindicatelor din învăţământ nu reacţionează cu promtitudine la nevoile personalului didactic, lăsând posibilităţi de interpretare, neexistând o unitate de vederi în apărarea şi susţinerea problemelor noastre?

4.Nu se gândesc cei care dispun de soarta noastră că s-ar putea ca într-un moment neaşteptat să ripostăm pe măsură, ajunşi fiind la limita suportabilului?

Cerem stoparea tuturor acţiunilor de presiune exercitate de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Arad şi a altor instituţii mai mult sau mai puţin politice.

SUNTEM DECIŞI SĂ LUPTĂM  PENTRU DEMNITATEA NOASTRĂ!”

Semnează sindicaliştii:

Mureşan Cornelia, Anghelin Ioana, Ardelean Daniela, Crişan Marioara, Gligan Mircea, Gornic Mirela, Lazăr Daniela, Lădariu Diana, Lupşa Liliana, Mihoc Sigina, Muntianu Diana, Petruţ Adrian, Pintea Iuliana, Pop Ribana, Bratu Alexandru, Bundik Lavinia, Bundik Andrei, Bundiş Eleonora, Cândea Floare, Cioarsă Cecilia, Don Angela, Gavrilaş Maria, Gornic Ştefana, Iov Gheorghe, Lasc Georgeta, Militar Adela, Mehelean Carmen, Mladin Mariana, Puterity Elena, Radu Gavril, Teleoacă Rodica, Tiulea Ioana, Frenţ Acuţa, Nicola Mihaela, Veţan Diana, Dreucan Aneta, Marosi Rozalia, Memete Aurora, Nan Costică, Pop Claudia, Popescu Cecilia, Stan Anişoara, Stan Nicolae, afiliaţi la S.D.Î. Arad.

M.A.



63Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor