Discutând cu tânărul inginer Nicuşor Haiduc, care răspunde şi se îngrijeşte de amenajarea şi întreţinerea parcului, mi-a prezentat pe adevăratul întemeietor al acestui loc de agrement: inginerul Eusebio Ştefan. L-am întâlnitpe Eusebio aproape în fiecare zi şi, când am observat cât suflet pune pentru a împodobi parcul cu arbuşti ornamentali din toată lumea, l-am invitat să servim masa împreună întrucât familia sa locuia la Oradea. Inspirând aerul oxigenat şi ozonat mai tot timpul, mi-a vorbit numai despre parc şi efortul ce-l va depune acest om entuziast, iubitor al naturii. Acest parc dendrologic s-a extins de la suprafaţa de 4-5 hectare până în jurul a 12 hectare, situate pe malul stâng al Crişului Alb, care desparte Munţii Zarandului de Munţii Codru-Moma.
Arboretumul se încadrează în ţinutul de dealuri al sectorului de climă continental moderată. Factorii climatici şi solul favorizează dezvoltarea în bune condiţii a speciilor de stejar, plop, mesteacăn, cireş, tei, alun, corn şi altele. Speciile lemnoase exotice sunt bine adaptate în Gurahonţ, ele putând fi valorificate în prezent atât în scop ştiinţific, economic, cât şi ca spaţiu verde, parc cu importantă funcţie social-recreativă. Lucrările sunt executate de un colectiv de cinci muncitori care posedă suficiente cunoştinţe de specialitate şi experienţă pentru a asigura o bună întreţinere şi dezvoltare a arboretumului. De menţionat sprijinul pe care îl acordă permanent comitetul de cultură al judeţului Arad, prin Consiliul Judeţean, pentru îndrumarea ocrotirii naturii, Inspectoratul Silvic, Consiliul Local al comunei Gurahonţ precum şi numeroşi cetăţeni din localitate, conştienţi de faptul că arboretumul reprezintă un obiectiv ştiinţific şi de agrement important. El constituie, în acelaşi timp, un mijloc de seamă în educaţia tineretului pentru cunoaşterea şi ocrotirea naturii.
ING. TĂBÎRCĂ ION,
GURAHONŢ
SCRISORI DE LA CITITORI. Arboretumul Sylva Gurahont, un vast laborator in aer liber
În jurul anilor 1960 am devenit vecin cu acest loc de agrement, pe atunci un mic parc natural. În timp, lucrurile au evoluat transformându-se într-un parc dendrologic remarcat, vizitat de mulţi cetăţeni din întreaga ţară şi chiar de peste hotare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Local
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică.
Local
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.
Local
O serie de servicii esențiale ar urma să nu mai fie taxate conform unei propuneri pe care intenționează să o facă viceprimarul Ilie Cheșa.
Advertorial
ADVERTORIAL. Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și a primăriilor din județ, de a atrage fonduri europene. Aradul este printre județele cele mai performate la acest capitol, al fondurilor atrase de administrațiile locale, iar cele conduse de primari PNL se detașează!
Citiți principiile noastre de moderare aici!