Scumpa iarnă a săracilor

35Comentarii
Scumpa iarnă a săracilor
ARAD. Dezbatere Jurnal arădean: cât plătim căldura la iarnă, de ce, în baza cărei legi, şi cine hotărăşte pentru cine.

Au răspuns invitaţiei Jurnalului arădean de a participa la o dezbatere pe tema căldurii pe care o vom plăti cu toţii în această iarnă reprezentanţii ULALA, ai Asociaţiei PAEM, reprezentanţii Primăriei Arad, CET, cei ai Protecţiei Consumatorilor, precum şi una dintre cele trei firme autorizate de ANRSC să contorizeze apa şi căldura de la blocuri (ISTA).

Subiectul central: controversatul ordin ANRSC 343/2010 care stabileşte cât din cheltuielile comune plăteşte fiecare proprietar de apartament în cazul blocurilor unde repartitoarele au fost montate şi care e procentul pe care îl plătesc la comun cei care nu au astfel de repartitoare, fie că sunt încă legaţi la sistemul centralizat de încălzire, fie că şi-au pus centrale.

S-a stabilit că legea e lege (ordinul e ordin) chiar dacă instituie nedreptăţi, pentru că varianta… e cea mai apropiată de realitate sau pentru că acest ordin e uşor de aplicat. S-a dovedit faptul că odată montate repartitoarele impuse de ordin pentru anul viitor (o afacere pentru firme, o cheltuială în plus pentru proprietari), cheltuielile comune privitoare la încălzire nu se încadrează nici pe departe între cele 30-50 de procente plătite de toţi din factura totală la încălzire, ci ajung la maxim 15% (în unele cazuri la doar 3%).

În dezbaterea care a durat mai bine de două ore, speculaţiile au mers până departe: s-a afirmat chiar că, odată ce deschizi uşa la apartamentul dotat cu centrală pe gaz, cele 18 grade de pe coridor (cădura ambientală) intră val-vârtej în casă. S-au spus însă şi extrem de multe lucruri interesante. În ziarul de astăzi şi în numerele viitoare veţi putea citi cele mai importante momente ale dezbaterii, problemele atinse şi câteva soluţii.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor