Scumpirea căldurii, la vot!

11Comentarii
Scumpirea căldurii, la vot!
ARAD – Consilierii municipali sunt puşi să aprobe scumpirea energiei termice.

Majorarea tarifului plătit de populaţie pentru energia termică va intra joi la vot. Proiectul privind aprobarea preţului energiei termice furnizare populaţiei prin sistemul centralizat în Municipiul Arad de la 207,22 lei/Gcal, inclusiv T.V.A. la 214,80 lei/Gcal, inclusiv T.V.A., începând cu data de 1 aprilie 2010 a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această săptămână. Proiectul a provocat numeroase luări de poziţie ale reprezentanţilor Uniunii asociaţiilor de proprietari, precum şi a Consiliului Local Civic Arad. Mult contestatul proiect este şi motivul pentru care s-a demarat o strângere de semnături, în încercarea de a stopa scumpirea căldurii. Deşi pe marginea documentului s-a organizat o dezbatere publică, în cadrul căreia participanţii au venit cu diferite propuneri, proiectul va fi supus votului aleşilor municipali fără nicio modificare.

În urmă cu câtva timp, Dorina Lupşe – preşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative – sublinia că şi preţul actual al gigacaloriei este unul extrem de mare pentru populaţie: „207 lei pe gigacalorie este un preţ mult prea mare, greu de suportat de asociaţiile de proprietari. Sunt tot mai multe procese pe rol, în cadrul asociaţiilor, deoarece oamenii nu au bani să plătească, asociaţiile sunt în incapacitate de plată, iar la CET creşte numărul de datornici”.

JA-S.B.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor