Se așteaptă un aflux de călători la granița cu Ungaria. Polițiștii de frontieră, pregătiți

De Ioana Costas
1Comentariu
Se așteaptă un aflux de călători la granița cu Ungaria. Polițiștii de frontieră, pregătiți
Poliţiştii de frontieră din vestul țării sunt pregătiţi pentru afluxul de călători din perioada Rusaliilor.

NĂDLAC. În aceste zile libere, când credincioşii ortodocşi sărbătoresc Rusaliile, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora. Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad precizează că este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Călătorilor le este recomandat să utilezeze toate punctele de trecere a frontierei deschise traficului:
pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor; pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula; pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Atand, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany și P.T.F. Săcuieni – Letavertes.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor