Se bate în cuie soarta TOP

10Comentarii
Se bate în cuie soarta TOP
ARAD – Scandalul de la vârful TOP continuă cu încă o încercare de destituire a directorului.

O nouă confruntare la Târguri, Oboare, Pieţe între directorul Daniela Sabău şi parte din membri Consiliului de Administraţie de aici, care şi-au pus în plan, de luni bune, să schimbe managerul din funcţie. Problemele de la TOP au ajuns pe masa justiţiei, dar acest fapt nu a calmat spiritele. Se vehiculează deja şi numele celui care ar urma să ocupe locul directorului TOP, acesta fiind Gheorghe Udrescu, fost director al Aeroportului Arad, în prezent şef la Metrologie. Udrescu ar urma să ocupe noua funcţie pe 1 ianuarie. Şedinţa în care părţile încearcă din nou să-şi impună punctul de vedere va avea loc astăzi, când membrii Consiliului de Administraţie sunt aşteptaţi să îşi spună părerea despre soarta societăţii.

De partea directorului

Se pare că de partea directorului TOP  se află angajaţii societăţii şi mai mulţi comercianţi din Piaţa Mihai Viteazul, cea mai importantă piaţa aflată în subordinea TOP.  Din informaţiile primite, aceştia sunt dispuşi să treacă la acţiuni de protest în cazul în care Daniela Sabău îşi pierde funcţia.

Salariu mai mic

Poate ar mai trebui menţionat şi faptul că oricum din ianuarie salariul de director TOP nu va mai fi atât de atractiv pentru „candidaţii” la fotoliu, în condiţiile în care şi salariile managerilor societăţilor din subordinea primăriei trebuie aliniate la cele impuse de o recentă ordonanţă de Guvern şi nu vor depăşi 5.500 lei.

A.B.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor