Se bucură de încredere!

Se bucură de încredere!
CLUJ. Antrenorul Sorin Cârţu are postul asigurat până la finele acestui sezon, conform declaraţiilor patronului.

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că echipa pe care o patronează a început să joace fotbal din nou de la venirea antrenorului Sorin Cârţu şi că tehnicianul are postul asigurat până sfârşitul sezonului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cu siguranţă că mai rămâne, am spus şi ieri (duminică- n.r.), am spus cred că de 10 ori, până cel puţin în iunie 2011. Cu Mandorlini o fost o chestie clară, câtă vreme vestiarul şi patronul au încredere în antrenor, antrenorul rămâne, eu am avut încredere în el, i-am dat şi acele două săptămâni înainte de meciul cu Rapid, să schimbe ceva în bine în jocul echipei, aţi văzut ce s-a întâmplat şi în acele două săptămâni, schimbarea era normală. De la venirea lui Cârţu, calitatea jocului s-a schimbat mai mult decât vizibil, am început să jucăm fotbal, să ne creăm ocazii meci de meci şi au început să vină şi rezultatele, ca atare schimbarea lui Cârţu este absolut nefondată”, a adăugat Paszkany.

Tehnicianul Sorin Cârţu l-a înlocuit, în data de 13 septembrie, pe antrenorul italian Andrea Mandorlini la conducerea campioanei României, CFR Cluj.

Nu comentează

Arpad Paszkany nu a dorit să comenteze declaraţiile acţionarului clubului Dinamo, Cristian Borcea. „Eu cred că declaraţia fiecăruia îl caracterizează pe el însuşi în primul rând. Eu nu am niciun conflict cu miticii, pe fiecare declaraţia îl caracterizează, important este că i-am bătut din nou, mai avem trei puncte, ne dă speranţe, mergem înainte”, a mai spus el.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase