Se caută director la Spitalul Căpâlnaş

De Alin Gherasim
2Comentarii
Se caută director la Spitalul Căpâlnaş
© Spitalul din Căpâlnaş Foto: JA
Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş îşi caută director, organizând un concurs în acest sens.

Mandatul vechiului şef al Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaş a ajuns la final, iar acum unitatea medicală îşi caută un nou director. Anunţul a fost făcut public de Consiliul Judeţean Arad, care arată şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul manager, cerinţe foarte… permisive, am zice noi. Pe lângă scrisul şi cititul în limba română, candidaţii trebuie să fi absolvit o facultate de profil medical, economic sau juridic, să aibă cursuri de perfecţionare şi o vechime de numai doi ani într-un post aferent studiilor pe care le-a finalizat. Spunem numai doi ani pentru că, de exemplu, pentru un post de director în cadrul Consiliului Judeţean s-a cerut chiar şi nouă ani vechime. În plus, candidaţii nu trebuie să fi fost condamnaţi pentru infracţiuni comise cu intenţie şi nici să nu fi ajuns la vârsta pensionării.

Trecând mai departe, calendarul acestui concurs este următorul: înscrierile se fac până în data de 17 iulie, vizita la spital va avea loc în 24 iulie, iar proiectul de management va fi susţinut în 31 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate până în data de 3 august, după soluţionarea eventualelor contestaţii.

Semnat de Ţiţirigă

Anunţul de concurs este semnat de Cătălin Ţiţirigă, nimeni altul decât fostul viceprimar al Aradului. Pe lângă funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, Ţiţirigă a „prins” şi postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Căpâlnaş. Aşadar, el pare a fi „dirijorul” acestui concurs.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor