Se caută director pentru Spitalul Mocrea

De Alin Gherasim
2Comentarii
Se caută director pentru Spitalul Mocrea
© Spitalul din Mocrea
Mandatul fostului director ajunge la final, aşa că se organizează concurs pentru ocuparea postului.

Spitalul de Psihiatrie Mocrea va avea un nou director după data de 1 decembrie. Asta pentru că actualul director, Monica Pele, ajunge la final de mandat. Consiliul de Administraţie al unităţii medicale anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea postului care urmează să rămână vacant din data de 1 decembrie. Cei care îndeplinesc anumite condiţii generale, cum ar fi să aibă capacitatea de exerciţiu deplină, să fie apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei, să nu fi suferit condamnări penale definitive pentru fapte care i-ar face incompatibili cu funcţia, să nu aibă vârsta de pensionare, conform legii, pot spera la postul de director. Dar, pe lângă aceste condiţii, sunt şi alte cerinţe referitoare la studiile şi experienţa candidaţilor: absolvent al unei  instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, absolvent al unor cursuri de  perfecţionare în management sau management sanitar, vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei (minimum 9 ani), activitate desfăşurată în management de minim 5 ani.

Dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentate mai sus, candidaţii vor trebui să întocmească un proiect de management şi să treacă printr-un interviu.

Cei interesaţi de post pot obţine bibliografia de concurs şi grila de punctare a proiectului de pe site-ul de internet al… Spitalului Moineşti. Nu ştim de ce, dar organizatorii concursului au pus link-uri care ne duc pe pagina de internet al unităţii medicale din Moineşti. Probabil că, pentru a nu întocmi o nouă bibliografie, cei din Consiliul de Administraţie al Spitalului Mocrea au decis să copieze în întregime bibliografia postată la Moineşti.

De la Moineşti

Aşadar, vrei să fii director de spital la Mocrea? Învaţă lecţiile de la Moineşti şi ai o şansă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor