Se caută, încă, soluţii pentru CET

De Diana Dutu
26Comentarii
Se caută, încă, soluţii pentru CET
© CET Arad FOTO: V.G.
Aşa cum fusese programat, edilul municipiului s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu vicepremierul Vasile Dâncu pentru a discuta despre CET Arad.

„Şi domnul Dâncu a fost surprins că Aradul nu a primit bani în decembrie 2015, aşa cum alte opt oraşe au primit. Lucrul acesta confirmă că cineva – şi eu cred că cineva de la PSD – a intervenit să se oprească finanţarea pentru Arad. Aşa cum ştiţi, în şase luni de zile nu poate să existe rectificare de buget. De aceea am convenit cu domnul ministru să avem o întâlnire cu Ministerul de Finanţe, să vedem cum compensăm faptul că Guvernul României, în mandatul domnului Ponta, nu a acordat bani pentru CET Arad – nici în 2012, nici în 2013, doar 7,8 milioane în 2014 şi nimic în 2015” – a precizat Gheorghe Falcă.

Primarul a dat exemplul oraşului Drobeta-Turnu Severin, a cărui primărie a primit bani de la guvernul Ponta „în urma intervenţiei conducerii UNPR din vremea respectivă. Lipsa de intervenţie a domnului Căprar şi a oamenilor de la PSD a făcut ca Aradul să nu primească bani în timpul guvernului Ponta” – a conchis primarul Falcă.

Taguri: , , ,


26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor