Se caută şef pentru o lună la Consiliul Judeţean Arad

De Alin Gherasim
Se caută şef pentru o lună la Consiliul Judeţean Arad
La următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Arad va fi votat un vicepreşedinte care va avea cel mai scurt mandat din istorie.

Dintr-o formulă de conducere de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, Consiliul Judeţean Arad a mai rămas cu un singur vicepreşedinte care a preluat şi atribuţiile de preşedinte. Prima lovitură a venit în luna iulie 2015, când preşedintele Nicolae Ioţcu a fost reţinut pentru trafic de influenţă, fiind suspendat din funcţie. La acel moment, consilierii judeţeni au decis că vicepreşedintele Adrian Ţolea va prelua atribuţiile de preşedinte. Ulterior, la începutul acestui an, Prefectura Arad a emis un ordin de suspendare a mandatului lui Romulus Remus Guţu, celălalt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Asta după ce PNL i-a retras sprijinul politic lui Guţu. Aşa că, de la începutul lunii martie, CJA funcţionează în regim de avarie, Ţolea fiind singurul cu drept de semnătură în instituţie.

Dar acest lucru se va schimba. Pentru că se caută vicepreşedinte pentru… vreo lună de zile, poate puţin mai mult. Unul dintre proiectele care vor fi supuse votului consilierilor judeţeni la viitoarea şedinţă ordinară se referă la alegerea unui vicepreşedinte. „Nu mai puteam amâna acest moment din raţiuni de funcţionalitate”, a declarat Adrian Ţolea, „ultimul mohican” din conducerea CJA. „De exemplu, acum sunt la Bucureşti. Cu toate că avem administrator public, acesta nu mă poate suplini în totalitate, nu are la fel de multe drepturi ca şi un vicepreşedinte”, a spus Ţolea. Aşadar, la şedinţa din 22 aprilie vom afla numele noului vicepreşedinte. Dar cine va fi acesta?

Teoretic, răspunsul referitor la viitorul vicepreşedinte este unul simplu. Pentru că în vara anului trecut, după ce PDL şi PNL s-au unit sub un singur partid, într-o şedinţă s-a votat şi posibilul viitor vice al Consiliului Judeţean. Iar votul politic dat atunci o stabilea pe Simona Stan drept viitorul consilier judeţean care poate spera la funcţie de conducere. Vorbim despre candidatul PNL pentru că acesta este partidul aflat la putere în CJA, partidul care, împreună cu UDMR, deţine majoritatea. Dar Simona Stan nu ar putea fi singurul candidat. Mai mult, în funcţie de jocurile politice care s-ar putea desfăşura chiar şi în interiorul PNL, numele candidatului ar putea fi altul. Pentru că, teoretic, la aceste alegeri poate candida oricare dintre consilierii judeţeni. Totuşi, fără a „fura” câţiva consilieri de la putere, opoziţia pesedistă are şanse mici să îşi impună alesul lor pe funcţia de vicepreşedinte al CJA. Şi, ţinând cont că perioada mandatului va fi cea mai scurtă menţionată vreodată, puţin peste o lună de zile, probabil că bătălia nici măcar nu va fi una dusă până la extrem. Mai mult decât atât, la alegerile interne din iulie 2015, când consilierii au ales vicepreşedintele care va prelua atribuţiile de preşedinte, pesediştii au votat pentru Adrian Ţolea. Aşa că, cel mai probabil, nu vom asista la o luptă, ci doar la o formalitate.

Guţu, prin procese

Dacă vorbim despre fostul vicepreşedinte al CJA, Romulus Remus Guţu, acesta încearcă să suspende ordinul prin care Prefectura i-a suspendat mandatul. Însă veştile nu sunt tocmai bune pentru el. Zilele trecute a fost dată o decizie a Tribunalului Arad referitoare la cererea lui Guţu: „Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Gutu Romulus Remus în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Arad având ca obiect suspendare executare act administrativ. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 15 aprilie 2016”, se arată în decizia magistraţilor. Aşadar, şansele ca Guţu să revină pe fotoliul de vice la CJA sunt foarte mici. Chiar dacă poate ataca decizia Tribunalului, după cum se arată chiar în hotărâre.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase