Se caută voluntari pentru centrele de plasament!

De Andreea Pintea
Se caută voluntari pentru centrele de plasament!
Centrele de plasament din Arad fac parte din proiectul național Ajungem MARI al Asociației Lindenfeld, în cadrul căruia se caută voluntari pentru copii.

Astfel, cei care doresc să lucreze cu copiii din centrele de plasament timp de 6 luni, pentru 2-3 ore pe săptămână, se pot înscrie până pe 19 iulie, accesând pagina asociației – https://goo.gl/forms/WJOHNetP5hNsflzy1

Pentru cele patru centre de plasament din județul Arad ar fi nevoie de un minim de 30 de voluntari, în timp ce la nivel național vor fi implicați 2.000 de copii din centrele de plasament din București și alte 25 de județe.

Stagiul de 6 luni va începe din octombrie 2017, voluntarii urmând să meargă săptămânal în centre de plasament pentru a susține, prin metode interactive și joc (știute sau învățate la training): ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, istorie etc.); ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică.

Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau in parcuri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase