Se întâmplă în câteva zile: maşinile staţionate neregulamentar în Arad vor fi ridicate!

De Diana Dutu
Reactualizat la:
13Comentarii
Se întâmplă în câteva zile: maşinile staţionate neregulamentar în Arad vor fi ridicate!
Avertizarea vine din partea Primăriei. Un serviciu din cadrul Recons se va ocupa de întreaga operațiune.

În curând, mașinile staţionate neregulamentar pe partea carosabilă sau vehiculele fără stăpân și abandonate pe domeniul public sau privat al statului ori al Municipiului Arad vor putea fi ridicate, din nou. Un regulament în acest sens a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local Municipal din 19 februarie 2018, iar în scurtă vreme acesta va fi pus în aplicare” – anunță Primăria Arad, printr-un comunicat de presă.

Ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor se realizează prin intermediul Serviciului Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul SC Recons SA Arad. “Operațiunea de ridicare a unui vehicul staționat neregulamentar pe partea carosabilă ori a unuia abandonat va fi demarată numai după primirea dispoziției de ridicare. Potrivit Hotărârii de Consiliu Local Municipal nr. 73 din 19 februarie 2018, dispoziţia de ridicare este întocmită de agenții constatatori din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad și din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Arad” – mai precizează reprezentanții Primăriei.

Recuperarea, cel puţin 350 de lei

Autovehiculele ridicate vor fi transportate la depozitul din Municipiul Arad, situat pe strada Dosoftei F.N. De aici, ele vor putea fi recuperate de proprietari numai în urma achitării tarifelor corespunzătoare ridicării, transportului şi depozitării. Care e cuantumul acestor tarife? 160 de lei pentru ridicare, 190 de lei pentru transport şi 20 de lei/zi sau fracțiune de zi pentru depozitare.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor