Se întorc din Kosovo

5Comentarii
Se întorc din Kosovo
Se întorc din Kosovo
ARAD – 86 de militari arădeni, plecaţi de şase luni în Kosovo, se întorc în aceste zile acasă.

Se întorc acasă după şase luni în care au contribuit la menţinerea păcii în Kosovo. Este vorba de cei 86 de militari arădeni care fac parte din Batalionului Mixt Româno – Ungar de Menţinere a Păcii Arad şi care vor fi repatriaţi în zilele următoare.

Purtătorul de cuvânt al Batalionului 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”,Mihai Moneanu, a susţinut ieri faptul că militarii se pregătesc deja de revenirea acasă, moment pentru care unitatea a pregătit deja un ceremonial.

Militarii vor veni acasă în mai multe tranşe, iar, potrivit purtătorului de cuvânt, „ceremonialul militar şi religios de repatriere va avea loc în Cetatea Aradului pe 12 martie”.

Cadrele militare au scăpat destul de uşor din Kosovo, ei neavând parte, în timpul misiunii, de incidente grave în Kosovo, în perioada în care s-a declarat independenţa şi nici după.

Miniunea arădenilor s-a desfăşurat în cadrul grupului de forţe internaţionale KFOR. Detaşamentul arădean a avut misiuni cu specific de menţinere a păcii, de patrulare şi pază a unor obiective importante, de escortare a convoaielor, de control al traficului şi acţiuni umanitare.

Pentru cei din Batalionul mixt de menţinere a păciiArad este vorba, în fapt, de a cincea misiune reuşită în Kosovo.

A.B.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor