Se limpezesc apele la UTA!

De Leo Sfara
12Comentarii
Se limpezesc apele la UTA!
Se strâng rândurile la club! S-au lămurit aspecte legate de C. Rus, Manea şi Botiş.

UTA a convocat o conferinţă de presă în cursul zilei de azi, pentru a limpezi câteva dintre lucrurile întâmplate la club în această săptămână.

O nouă provocare

Prima problemă a fost aceea legată de Ciprian Rus. Directorul general al clubului, Decebal Grădinariu a declarat: „Ciprian Rus ne-a contactat, spunându-ne că vrea să plece în altă parte. Ne-a surprins puţin, dar am hotărât să-l lăsăm să plece, să nu-i punem beţe în roate, pentru că a făcut foarte multe pentru noi, lucru ce ne face să-i mulţumim. Coechipierii, antrenorii, au dorit să-l întoarcă din drum, dar îi respectăm decizia”.

La rândul său, Roland Nagy a spus: „A fost o lovitură pentru mine, nu credeam că vrea să plece, deşi ştiam că are ceva gânduri. Nu a fost probabil mulţumit cu statutul din meciurile disputate în Italia, însă acum a fost titular, a intrat bine în meci, oferind pasa de la primul gol. A fost dorinţa lui să plece”.

Manea nu pleacă nicăieri

Un alt jucător despre care s-a vorbit că vrea să-şi rezilieze contractul a fost Aleandru Manea. Acesta a pus capăt speculaţiilor: „Nu plec nicăieri, poate după ce-mi termin contractul. Am avut o întrevedere cu conducerea clubului şi toate lucrurile sunt în ordine. Nu am făcut antrenament marţi deoarece am avut probleme medicale, se ştie că spatele îmi joacă feste. Sper să nu ajung la operaţie, să fie destul tratamentul medicamentos. Restul, sunt speculaţii de presă”.

Apelul utiştilor

Noul căpitan al echipei UTA, Alin Gligor a citit, în faţa jurnaliştilor, un comunicat la care s-au raliat jucătorii, antrenorii şi suporterii.

„Acceptăm, în continuare, critica presei legată de evoluțiile noastre sportive, dar nu acceptăm dezinformări tendențioase, care pot pune în pericol tot ce am realizat în noul proiect al UTA-ei, noi – echipa, staff-ul și numărul mare de suporteri.

La UTA sunt condiții bune de performanță pentru liga a doua: suntem singura echipă cu două stagii de pregătire externe, deplasările lungi se fac cu avionul, iar în ceea ce privește partea financiară, suntem în grafic vizavi de înțelegerea pe care o avem cu conducerea. Avem nevoie de liniște pentru a realiza performanțe asemănătoare celor din anii precedenți” – a spus Gligor.

Botiş nu-i subiect închis

Deşi şi-a luat lucrurile de la stadionul „Motorul”, nemaiparticipând la antrenamentele echipei UTA, Sorin Botiş este dorit în continuare la club. Decebal Grădinariu explică: „Îl dorim în continuare pe Sorin Botiş, locul lui e aici, la UTA. Avem discuţii cu el, însă nu sunt finalizate încă. Sper să ni se alăture cât mai curând”.

La rândul său, antrenorul Nagy a declarat: „Îl doresc foarte mult alături de mine, dar mai e o problemă. Nu ştiu dacă e hotărât 100% să fie antrenor, iar deplasările noastre îi vor răpi mult timp. Mai are şi grupă de copii la UTA, alături de Norbert Varga, iar cum acesta este implicat mai mult la Cermei, greul va cădea pe umerii săi. Să vedem ce se întâmplă în continuare”.

Taguri: , , ,


12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor