Se sparge centrul Aradului

De Alin Gherasim
20Comentarii
Se sparge centrul Aradului
Pe lângă zona centrală, se vor mai efectua lucrări şi pe întreaga Cale Aurel Vlaicu, dar şi pe strada 6 Vânători.

Compania de Apă Arad este pregătită să demareze o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro în municipiul Arad. În fapt, este vorba despre modernizarea reţelei de canalizare pe întreg axul central al oraşului, din zona Fortuna şi până la Teatru. Mai mult, şi strada 6 Vânători va deveni şantier. Deocamdată, nu a făcut nimeni niciun anunţ oficial, dar cert este că cei de la Compania de Apă au lansat deja o licitaţie pentru efectuarea lucrărilor mai sus menţionate. Potrivit anunţului de licitaţie, CAA pune la bătaie aproape 14 milioane de lei pentru modernizarea canalizării. Banii vin de la Uniunea Europeană, iar lucrările vor fi realizate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, care continuă vechiul Program Operaţional Sectorial.

În cadrul anunţului de licitaţie, Compania de Apă Arad anunţă şi lucrările care trebuiesc realizate: reabilitarea reteţei de canalizare în municipiul Arad. „Contractul de lucrări având ca obiect «Reabilitare reţea de canalizare în municipiul Arad şi facilitare tratare nămol cu var la staţia de epurare Arad» cuprinde toate construcţiile şi instalaţiile necesare pentru reabilitarea canalizării menajere din zona Bulevardul Revoluţiei şi Calea Aurel Vlaicu. Amplasamentul obiectivului se află situat în municipiul Arad, zona centrală istorică Bulevardul Revoluţiei, de la Piaţa Podgoria până la Teatrul Ioan Slavici, Cartier Vlaicu – Calea Aurel Vlaicu, de la linia de cale ferată Arad-Nădlac, din zona străzii Făt-Frumos, până la Calea Victoriei, respectiv din zona străzii 6 Vânători până la Piaţa Gării”, se arată în documentaţia Companiei de Apă. Practic, cam jumătate din bulevardele cele mai importante ale Aradului vor deveni un şantier.

După cum am precizat deja, banii pentru aceste lucrări vin de la Uniunea Europeană. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 11.655.519 lei, la care se adaugă TVA, valoarea finală fiind de aproape 14 milioane de lei. Cei de la CAA au făcut şi un calcul estimativ al cheltuielilor pe capitole. Astfel, se estimează că 200.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru obţinerea şi amenajarea terenului, alţi 200.000 de lei pentru relocarea utilităţilor, cheltuielile pentru investiţia de bază se ridică la 11,1 milioane de lei, organizarea de şantier va costa 365.955 de lei, lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier sunt estimate la 332.686 de lei, iar cheltuielile conexe organizării şantierului vor fi de 33.000 de lei. Trebuie precizat că sumele enumerate mai sus nu conţin TVA.

Durata proiectului

În ceea ce priveşte perioada în care arădenii vor avea de suferit de pe urma acestei lucrări, aceasta va fi de cel puţin un an de zile. Dar suntem aproape siguri că termenele vor fi modificate din mers. Şi asta pentru că în anunţul de licitaţie făcut public în data de 11 mai se specifică faptul că durata totală a lucrărilor este de cel mult şase luni de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Dar, după numai trei zile, în cadrul unei clarificări, aceiaşi reprezentanţi ai Companiei de Apă anunţă că graficul a fost modificat, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de un an de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Cel mai probabil, reabilitarea canalizării va dura chiar mai mult de un an de zile.

Şi ofertele

Firmele interesate să participe la această licitaţie îşi pot depune ofertele până în data de 15 iunie. Trebuie precizat faptul că societatea care va oferi preţul cel mai scăzut va fi declarată câştigătoare. Totodată, cei de la Compania de Apă Arad anunţă că firmele care vor cere o sumă mai mare decât cea estimată vor fi descalificate de la licitaţie.

Taguri: , ,


20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor