Se ştiu seriile în ligile doi şi trei

De Daniel Scridon
Se ştiu seriile în ligile doi şi trei
UTA, Şoimii Pâncota, Naţional Sebiş şi CS Ineu şi-au aflat adversarele.

Ultima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF a clarificat, în mare parte, coordonatele sezonului 2015-2016 din liga secundă. Până la urmă, FCM Dorohoi a fost acceptată în competiţie, iar seria Vest a fost completată de Chindia Târgovişte. Dar, iată cum arată seriile de Liga II: Rapid Bucureşti, Oţelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Gloria Buzău, SC Bacău, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Clinceni, Dacia Unirea Brăila, Bucovina Pojorâta, Dunărea Călăraşi (Seria I); Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, U Cluj, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş, UTA Arad, Şoimii Pîncota, FC Bihor Oradea, FCM Baia Mare, Chindia Târgovişte (Seria II).

Retrogradează 11 echipe!

În privinţa sistemului competițional al Ligii a 2-a, echipele situate pe locurile 13 și 14 retrogradează direct, apoi fiind organizat play-off și play-out. Întrucât din sezonul 2016 – 2017, Liga a 2-a va fi formată dintr-o singură serie de 22 echipe, alte 7 echipe vor lua drumul eşalonului trei după play-out (locurile 10-12 din fiecare serie, plus un baraj între echipele de pe locul 9).

În Seria IV

Ca și sezonul trecut, reprezentantele fotbalului judeţean, Naţional Sebiş şi CS Ineu, fac parte din Seria a IV-a alături de Mama Mia Becicherecu Mic, Vulturii Lugoj, Millenium Giarmata, ASU Poli Timișoara, Pandurii II Tg. Jiu, Minerul Motru, CSO Filiași, CS U Craiova II, FC Hunedoara, Cetate Deva, Metalurgistul Cugir, Performanța Ighiu și Măgura Cisnădie.

Mai puţine emoţii

Sistemul competiţional din Liga III oferă mai puţine emoţii participantelor. Promovează câștigătoarele celor cinci serii și retrogradează în Liga a IV-a un număr de opt echipe (cea mai slab clasată de pe locul 14 într-un clasament al locurilor 1-14, dar și locurile 15 și 16). Din sezonul 2016 – 2017, Liga III va fi alcătuită din 6 serii a câte 16 echipe”.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase