Vestea a fost făcută publică de către primarul Gheorghe Falcă în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a precizat că pe lista Primăriei de punere în valoare a unor obiective istorice se află de mult podul Traian dar că pasarela a ajuns prima a fi supusă procedurii pentru că podul Traian se află în garanţie, în baza contractului european de reabilitare a lui, iar intervenţiile sunt imposibile. Cum garanţia expiră acum, Elba va putea trece la montarea de lumini pe pod. ”Urmează procedura de eliberare a avizelor, inclusiv a celui de la Monumente istorice, după care va urma implementarea”, a punctat Gheorghe Falcă.
Primarul a mai spus că modul de iluminare a podului Traian va fi aproape identic cu cel din Budapesta, după modelul căruia a şi fost construit cel din oraşul nostru.
Tot Falcă a mai declarat că în Arad va continua iluminarea arhitecturală a monumentelor istorice, una dintre ţintele încă nebătute în cuie ale mai marilor Primăriei fiind Biserica Roşie. Vor urma şi altele pe această listă, urmând ca la final să se realizeze chiar „un album cu obiectivele de for public ale Aradului care beneficiază de iluminat arhitectural”.
Se va face lumină pe podul Traian
Compania Elba, cea care se ocupă de iluminatul public din municipiul Arad, a finalizat proiectul tehnic pentru iluminatul arhitectural al Podului Traian.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă "independentă" după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
1
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!