Se votează lista finală pentru locuinţe sociale

De Adriana Barbu
Se votează lista finală pentru locuinţe sociale
© Aleşii municipali vor fi chemaţi să voteze lista... socială
Aleşii municipali sunt chemaţi pe 22 noiembrie să voteze lista celor 83 de persoane care au şansa la o locuinţă socială de la Primărie.

Aleşii municipali sunt chemaţi să aprobe lista şi ordinea de priorităţi a solicitanţilor care au depus dosare pentru obținerea unei locuințe sociale, listă rezultată în urma analizării cererilor depuse în perioada de înscriere cuprinsă între 29.08.2016 și 09.09.2016.

Serviciului Administraţie Publică Locală va avea, de acum încolo (mai exact din momentul în care proiectul va fi votat de aleşi – el fiind propus spre aprobare pentru şedinţa din 22 noiembrie), în grijă această listă.

Aproape o sută de solicitanţi au fost înscrişi pe lista Primăriei, iniţial, la momentul la care s-a dat undă verde la înscrieri. Mai exact, 99 de persoane sau familii şi-au depus dosare complete, dar pe lista finală, după analiza dosarelor, după contestaţii şi soluţionări, şi-au găsit loc 83 de arădeni. Celelalte dosare au fost respinse fie pe motiv că solicitanţii nu au venit (venitul fiind o condiţie sine-qua-non pentru acordarea unei locuinţe), fie pe motiv că au venit mai mare decât limita impusă, fie pentru că au deţinut o proprietate cândva.

Criteriile şi contestaţiile

Ordinea de prioritate pentru repartizarea locuințelor a fost stabilită în baza criteriilor votate anterior de aleşi, prin evaluarea și analizarea situației socio–economico–familiale. Potrivit criteriilor, puteau beneficia de locuinţe sociale, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 etc.

Lista provizorie

Lista provizorie a fost afişată deja la Primărie, în perioada 6–12.10.2016, pentru ca cei care nu au fost de acord cu ea să poată depune contestaţii în termen de 5 zile lucrătoare, care s-au soluţionat tot în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora de către Comisia de analizare a dosarelor de repartizare a locuințelor sociale.

Până la locuinţe…

Lista finală, după votarea ei în şedinţa CLM, va fi şi ea afişată la sediul Primăriei Arad. Dar, cum am mai spus, chiar şi după afişarea listei finale, până la atribuirea de locuinţe familiilor aflate în nevoie calea e lungă, pentru că acestea vor fi date în ordine descrescătoare a punctajului de către Comisia de analizare a dosarelor de repartizare a locuințelor sociale în funcţie de câte imobile are disponibile Municipalitatea la acea dată. Vorbim aici de locuinţe puţine şi în niciun caz de locuinţe de top, ci de unele care lasă de dorit, ori altele situate pe celebra stradă Tarafului, pe care mai nimeni nu le vrea din cauza amplasamentului lor. Primăria a avertizat deja că „locuința atribuită nu poate fi refuzată decât în condițiile în care se renunță și la dreptul locativ astfel câștigat”.

VEZI AICI LISTA DE PRIORITĂȚI



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase