Sebişenii, tot mai optimişti

De Leo Sfara
Sebişenii, tot mai optimişti
Managerul-antrenor Călin Cojocaru spune că lotul e complet, iar returul îl începe cu seriozitate. Azi, într-un joc de verificare, Naţional a dat de pământ cu CS Ineu.

După înfrângerea cu ACS Poli Timişoara, cu 3-0, pe „Bega”, Naţional Sebiş a disputat, azi, al doilea amical al anului. Parteneră de întrecere a fost CS Ineu, antrenorul Călin Cojocaru folosind două echipe, câte una în fiecare repriză.

Un antrenament bun

Desfăşurat pe un teren acoperit total de zăpadă, „verificarea” s-a terminat cu un scor astronomic, 15-0, care – însă – nu-l interesează pe tehnicianul gazdelor.

„Am efectuat o mişcare foarte bună, împărţind lotul. Am făcut două echipe, fiecare jucând o repriză, cel mai important fiind să-i văd la lucru pe noii sosiţi, iar scorul nu are nicio importanţă” – ne-a declarat Cojocaru.

Transferurile, la final

Cu specificaţia că ar mai putea sosi un tânar portar, Naţional Sebiş a încheiat repede perioada de transferuri.

„Am adus jucători exact pe posturile dorite, avem acum dublură pe fiecare post. Ba, mai mult, unii jucători sunt polivalenţi, pot evolua pe mai multe posturi. Sunt mulţumit de ce am transferat, îi cunosc pe cei aduşi, aşa că nu ne mai rămâne decât să ne pregătim bine pentru retur” – spune acelaşi Cojocaru.

Despre „cazul Keita”

Mâine, după foarte multe tergiversări, ar trebui ca FRF să dea un verdict în „cazul Keita”. Naţional Sebiş ar putea avea trei puncte mai mult în clasament, sau ar rămâne la doar două faţă de Şcolar Reşiţa.

„Sincer să fiu, nu mă mai gândesc la acea decizie, dar vă spun că imposibil să nu câştigăm. Oricum, reluăm campionatul de la zero, ca şi când nu am avea avans în clasament. Suntem pe primul loc, vom trata meciurile cu maximă seriozitate, deoarece depindem doar de noi” – a concluzionat Cojocaru.

Semi-cantonament pe plan local

La două zile după meciul cu Crişul Ch. Criş, de sâmbătă, ora 11, adică luni, Naţional Sebiş intră într-un semi-cantonament pe plan local. „Nu are rost să mergem la munte, aici avem toate condiţiile aerul e tare, suntem la munte noi, nu avem nevoie de alţi munţi. Vom face două antrenamente zilnic, iar la mijlocul cantonamentului vom evolua cu ACS Poli Timişoara, în caz că se amână startul ligii I. Apoi, pe 11 februarie, la finalul perioadei de pregătire, întâlnim Luceafărul Oradea” – spune Cojocaru.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !