Meciul a început furtunos şi s-au marcat repede două goluri. În min. 8, gazdele au deschis scorul prin nou-venitul Săulescu, acesta şutând din careu, învingându-l pe ex-sebişeanul Miron. Utiştii au început de la centru şi după câteva pase au reuşit egalarea prin C. Rus. Apoi jocul a slăbit în intensitate, ocaziile de gol fiind rare. Pe acest fond, în min. 34, Săulescu a scăpat singur cu Miron şi a reuşit „dubla”, stabilind scorul pauzei, 2-1.
Repriza secundă a început cu o imensă ratare a lui Strătilă, portarul Fişteag respingând de sub bară, însă după acea, neobositul Săulescu a izbutit „tripla” cu un şut plasat din afara careului mare, 3-1. Alb-roşii au replicat prin Burlă, dar acelaşi Fişteag a scos miraculos. Scorul final, 3-2, a fost stabilit de Manea (min. 75), cap din careul mic după un corner bătut de Copil.
Protagonişti
Naţional Sebiș a început în formula: Cioară – Ciocan, Stupu, Basic, Siminic – Avramescu, Mihuța – Săulescu, Clej, A. Iuga – Velici. Au mai evoluat pe parcursul jocului: Fişteag – Pricop, Susan, Fuchs, Lup, M. Ion şi Suciu.
UTA BD a răspuns cu: Miron – Manea, B. Iuga, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza, Andor – Rus, Curtuiuș. Au mai jucat: Mara – Covaci, Dinculescu, Filaret, Copil, Tănase, Man, Vlad, Costin şi Ad. Petre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!