Seculici considera solicitarea lui Cristian Preda neintemeiata

De Simion Todoca
Gheorghe Seculici Foto: JA
Gheorghe Seculici Foto: JA
ARAD. Conducerea centrală a PDL se pronunţă, marţi, asupra contestaţiei înaintate de PDL Arad cu privire la norma de reprezentare la Convenţia Naţională. Cazul a făcut o oarecare vâlvă în presa centrală şi în partid, Cristian Preda solicitând nici mai mult nici mai puţin decât demisia preşedintelui Vasile Blaga, pe motiv că nu ar fi respectat statutul.

Solicitat să comenteze cererea lui Preda, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, spune că solicitarea acestuia este neîntemeiată. „Înainte cu o zi de CNC, la Colegiul Director s-a votat în unanimitate propunerea privind norma de reprezentare, care urma să fie supusă votului CNC. Cristian Preda a fost şi el de faţă, ca invitat, şi nu a avut nicio obiecţie. Drept urmare, a doua zi propunerea a fost adoptată cu majoritate de voturi de către Consiliul Naţional de Coordonare. Aşadar, nu Vasile Blaga a stabilit norma de reprezentare, domnia sa doar a semnat documentul adoptat. La fel cum eu, ca preşedinte al PDL Arad, am semnat decizia adoptată în Biroul Permanent Judeţean, în urma propunerii secretarului general, Adrian Ţolea, de a se supune la vot oportunitatea contestării normei de reprezentare ”, a declarat Seculici.

CITESTE SI:

Seculici acuza USL de cenzura

Seculici si Igas, la Colegiul Director al PDL



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !