Şedinţă la Arad cu „bătaie” la Bucureşti

De Alin Gherasim
2Comentarii
Şedinţă la Arad cu „bătaie” la Bucureşti
Consilierii judeţeni s-au întâlnit în şedinţă extraordinară pentru a vota indicatori pentru modernizarea a două drumuri judeţene.

Că stăm prost cu infrastructura rutieră, o ştim şi noi şi o ştiu şi şefii judeţului. Aceştia din urmă au decis, însă, să ceară ajutorul Guvernului. Nu vor sta cu mâna întinsă după bani, ci vor depune proiecte de modernizare a drumurilor judeţene. Consilierii judeţeni s-au întâlnit într-o şedinţă extraordinară pentru a vota aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru două drumuri judeţene. Este vorba despre Mişca-Apateu-Berechiu şi Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. Proiectele pentru modernizarea celor două drumuri vor fi depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat de Guvern. „Practic, documentaţiile sunt finalizate pentru aceste două drumuri. Le vom depune pe PNDL şi, dacă vom primi finanţare, vom putea imediat să demarăm licitaţiile pentru realizarea proiectului tehnic şi a execuţiei”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea. Acesta a spus că a gândit o strategie pentru depunerea proiectelor de modernizare a şoselelor din Arad. „Ne-am axat ca, pe PNDL, să depunem tronsoane lungi de drum, de peste 20 de kilometri. Ni s-a transmis că, pe PNDL, vom depune proiecte pe patru ani de zile. Teoretic, ar trebui să ne fie aprobate aceste două proiecte. Mingea este în terenul celor de la Ministerul Dezvoltării”, a mai spus Bîlcea. Proiectele de hotărâre care au făcut referire la modernizarea celor două drumuri au fost adoptate în unanimitate, toţi consilierii judeţeni votând aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Alte drumuri

Pe lângă cele două drumuri menţionate mai sus, CJA vrea să mai depună în cadrul PNDL alte trei tronsoane de drum. Este vorba despre Gurahonţ-Dieci-Buteni, Nădab-Zărand-Seleuş şi Sânmartin-Şimand-Olari-Caporal Alexa. „Pentru aceste drumuri nu au fost realizate documentaţiile, dar nu este o problemă. Pentru că cei de la Guvern ne-au anunţat faptul că putem depunerea cererea de finanţare şi fără documentaţiile tehnice. Dacă vom primi aprobarea, atunci ne apucăm de acte”, a spus Bîlcea.

Pregătesc recepţia

Pentru un alt tronson de drum care a fost realizat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, respectiv Arad-Felnac-limită judeţ Timiş, se pregăteşte recepţia. În viitorul apropiat, aproximativ două luni de zile, şoseaua respectivă va fi recepţionată, lucrările fiind în mare parte finalizate deja.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor