Pe ordinea de zi au fost numai trei proiecte de hotărâre, însă unul a avut greutate: repartizarea pe unităţi-administrative din judeţul Arad a cotei de 20 la sută din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. În fapt, repartizarea s-a referit la de „mutarea” banilor de pe un obiectiv de investiţii pe altul. „Patru primării din judeţ aveau nevoie urgentă de redistribuirea banilor de pe un proiect pe altul. Practic, sumele se aflau în bugetul primăriilor, dar fiind vorba despre fonduri alocate prin Consiliul Judeţean, aveam nevoie de o hotărâre pentru aprobarea redistribuirii sumelor de pe o investiţie pe altă investiţie. Ţinând cont de faptul că ne apropiem de finalul anului, iar banii trebuie folosiţi pentru a nu se întoarce la bugetul de stat, am convocat o şedinţă extraordinară”, a explicat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad. Primăriile care au solicitat redistribuirea banilor sunt Grăniceri, Bocsig, Livada şi Zădăreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor