Nici bine nu i s-a uscat cerneala pe contractul de muncă semnat în luna noiembrie a anului 2016, că Bogdan Neda, şeful „Poliţiei Lucrărilor” din cadrul Consiliului Judeţean Arad, şi-a dat demisia. Acesta a anunţat marţi că doreşte rezilierea de comun acord a contractului de muncă încheiat între el şi CJA. Motivul este o ofertă primită din mediul privat, acolo unde salariile sunt mult mai tentante decât în instituţiile statului. „Bogdan Neda a reuşit, în cele câteva luni petrecute la Consiliul Judeţean, să se implice în activităţile ce i-au fost atribuite. Acesta a verificat, alături de colegii săi, caietele de sarcini pentru investiţiile ce vor fi realizate de CJA. Chiar în ultimele zile a lucrat la Serviciul Drumuri şi Poduri, acolo unde a verificat documentele întocmite de angajaţii acelui serviciu”, a spus Gheorghe Stoian, administratorul public al judeţului. Ce urmează acum? Serviciul Corp Control, aşa-zisa „Poliţie a Lucrărilor”, nu va rămâne mult timp fără şef. „Va fi organizat un concurs pentru ocuparea postului rămas vacant. Până atunci există posibilitatea numirii unui şef de serviciu interimar”, a mai spus Stoian.
Şeful „Poliţiei Lucrărilor” şi-a dat demisia
Şeful „Poliţiei Lucrărilor” şi-a dat demisia
Bogdan Neda a abandonat postul de şef serviciu Corp Control de la Consiliul Judeţean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
Bătrânul a fost accidentat la intersecția străzilor Păpădiei cu Someșului și a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!