23 aprilie. Acesta este termenul la care jumătate dintre locuitorii judeţului Arad vor avea o firmă nouă pentru colectarea deşeurilor. Master planul de gestionare a deşeurilor se apropie cu paşi repezi de finalitate. Iar primii care vor experimenta noul sistem sunt locuitorii municipiului Arad şi a altor 25 de oraşe şi comune din partea de vest a judeţului. Informaţiile au fost făcute publice de către Adrian Ţolea, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri, la cererea conducerii Consiliului Judeţean.
Două mari părţi
Proiectul este împărţit în două mari părţi. Prima se referă la colectarea şi transportul deşeurilor din întreg judeţul Arad, iar cealaltă la staţiile de colectare, transfer sau compostare din judeţul nostru. „În ceea ce priveşte colectarea şi transportul, a fost semnat un contract cu Retim pentru colectarea şi transportul deşeurilor din zona 1 a judeţului, în care sunt incluse municipiul Arad şi alte 25 de unităţi administrativ-teritoriale. Pe 23 aprilie expiră cele şase luni pe care le-a primit firma pentru mobilizare. Practic, din această dată, se va începe colectarea de către Retim. În ceea ce priveşte celelalte patru zone ale judeţului, a fost organizată licitaţie şi am primit oferte pentru toate. În prezent, comisia de evaluare verifică dacă ofertele sunt conforme, iar dacă totul este în regulă, vom semna contracte şi aici”, a explicat Adrian Ţolea.
În ceea ce priveşte situaţia staţiilor din judeţul nostru, există semnat contract pentru staţia Ineu-Mocrea, firma câştigătoare fiind societatea Activ Salubritate din Bucureşti. Staţiile din Bârzava, Chişineu Criş şi Sebiş au fost câştigate de FCC Environment Arad, fosta ASA. În ceea ce priveşte staţia din Arad, aici a fost organizată o licitaţie, au fost primite două oferte, dar niciuna nu a fost conformă. Aşa că acum este organizată o nouă licitaţie. „Tot sistemul va fi funcţional până în data de 31 decembrie 2018, care este data limită”, a precizat Ţolea.
Cum colectăm gunoiul?
Am aflat şi modul în care va fi colectat gunoiul după implementarea acestui proiect, care are drept scop colectarea selectivă a deşeurilor. Operatorul, în acest caz Retim, va distribui arădenilor containerele, pubelele şi compostoarele achiziţionate prin proiect. În plus, unde este cazul, Retim va completa numărul acestora din fonduri proprii pentru ca sistemul să fie funcţional în totalitate. Dacă vorbim despre arădenii care locuiesc la blocuri, se va păstra actualul sistem, cu acele containere de colectare selectivă de pe platformele existente. În ceea ce priveşte arădenii care locuiesc la case, aici vor exista două variante. Cei care locuiesc în mediul urban, vor primi o pubelă neagră pentru deşeurile reziduale, una galbenă pentru plastic şi metal, iar una maro pentru deşeurile biodegradabile. În această pubelă maro vor fi depozitate frunze, crengi, fructe sau coji de fructe. Dacă vorbim despre deşeurile de hârtie-carton şi sticlă, acestea vor fi duse la containere care vor fi montate în intersecţii.
Arădenii care locuiesc la case în mediul rural vor primi, de asemenea, o pubelă neagră pentru deşeurile reziduale, vor primi saci galbeni pentru plastic, iar deşeurile biodegradabile vor fi depozitate într-o pubelă compostor, care va fi primită de fiecare gospodărie. Acest compostor nu va fi golit, materialele urmând să fie lăsate acolo. În acea pubelă specială se va forma compost, un fel de îngrăşământ natural, care poate fi utilizat în grădină. Dacă vorbim despre deşeurile de hârtie-carton şi sticlă, acestea vor putea fi transportate la containere speciale care vor fi puse în locuri publice din comună, dar şi la intersecţii.
Contract şi educaţie
Din aprilie, arădenii nu vor mai trebui să plătească taxa pentru gunoi la primărie. Reprezentanţii societăţii Retim ar trebui să umble din casă în casă pentru a încheia contractele direct cu beneficiarii. Drept urmare, primăriile sunt scoase din ecuaţie, plata-încasarea urmând să se facă în relaţia beneficiar-operator. Agenţii Retim care încheie, în aceste luni, contracte prin tot judeţul ar trebui să se ocupă şi de educarea populaţiei (cum trebuie să selecteze deşeurile, dar şi ce materiale vor primi de la societatea de salubrizare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!