Semafoarele greu de văzut de la Pasajul Popa Șapcă nu se pot dubla. PMT a găsit soluția, la 3 luni de la accidentul spectaculos

De Roxana Deaconescu
Semafoarele greu de văzut de la Pasajul Popa Șapcă nu se pot dubla. PMT a găsit soluția, la 3 luni de la accidentul spectaculos
La trei luni de la accidentul cu o mașină ajunsă cu roțile în sus chiar la Pasajul Popa Șapcă și după ce primarul Nicolae Robu a promis semafoare suplimentare la trecerea pe sub calea ferată, specialiștii din primărie ne spun că nu se pot pune mai multe dispozitive acolo, pentru că nu permite legea. S-a găsit însă soluția: semafoarele actuale vor fi coborâte puțin, pentru a fi mai vizibile.

Vă reamintim, o mașină a ajuns cu roțile în sus, în 21 iunie, chiar în Pasajul Popa Șapcă, din cauza unui șofer care a încercat să evite un accident. Omul n-a frânat la timp și a ieșit de pe banda de circulație, lovind o Toyota care mergea spre Punctele Cardinale. Mașina s-a răsturnat cu roțile în sus, iar femeia care o conducea a ajuns la spital.

Unele voci din mediul online au susținut că este o problemă în intersecția de lângă pasaj, mai precis că nu se văd semafoarele, care sunt puse chiar sub calea ferată.

Detalii, AICI!

Primarul Nicolae Robu explica, la acea vreme, reporterului tion.ro, că nu crede că semafoarele au fost de vină în acel caz, dar că va cere oricum suplimentarea lor.

„Pentru securitatea oamenilor nimic nu este prea mult. Eu am văzut filmulețul, o să cer să se facă asta, dar cred că alta este cauza accidentului, e o părere de nespecialist. A fost distanța foarte mică între mașini, probabil că a avut un moment de neatenție cel care a ieșit de pe banda lui. S-a trezit că e la un metru de cel din fața lui și atunci a tras de volan stânga și a intrat pe contrasens. Asta mi s-a părut mie că s-a întâmplat, dar o vizibilitate mai bună acolo este necesară. Mi-a fost semnalată vizibilitatea. Sigur dacă te duci cu 50 km/h este în regulă. Dacă cineva depășește viteza legală se pare că timpul avut la dispoziție este prea scurt din momentul în care devine vizibil semaforul. Trebuie puse semafoare suplimentare”, explica Robu atunci.

Ei bine, trei luni mai târziu, la Popa Șapcă nu s-a întâmplat nimic. Semafoarele sunt tot sub pasaj și tot nu se văd de la distanță. Reprezentanții primăriei spun însă că legislația, mai precis Codul Rutier, nu permite dublarea dispozitivelor de semnalizare optică, astfel că nu pot fi suplimentate.

S-a găsit însă o soluție, iar Comisia de circulație a fost de acord deja. Semafoarele actuale vor fi coborâte de la 4,4 metri înălțime la 3,7 metri, ne-au dezvăluit oficialii PMT. Schimbarea va fi făcută în perioada următoare, muncitorii Societății de Drumuri Municipale fiind însărcinați să coboare bara de prindere și să prindă unul din cele două dispozitive pe mijloc. Reprezentanții primăriei estimează că totul se va întâmpla într-o săptămână.

Articole pe aceeași temă:

Robu, după accidentul cu mașina răsturnată în Pasajul Popa Șapcă: Trebuie puse semafoare suplimentare

Mașină cu roțile în sus sub Pasajul Popa Șapcă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !