Semafor in loc de banda

De JA.M.A.
Semafor in loc de banda
ARAD.Pentru cozilor interminabile ale autocamioanelor ce aşteaptă la intrarea în Nădlac s-au găsit soluţii semaforizate.

Un semafor suspendat şi o parcare pentru autocamioane sunt soluţii propuse de Grupul de lucru în domeniul rutier, reunit ieri la Prefectura Arad, pentru blocajele ce au o lungă istorie la intrarea în localitatea Nădlac.

Semaforul salvator?

Prima măsură imediată care va fi pusă în aplicare este montarea de către C.N.A.D.N.R. a unui semafor suspendat pe un stâlp cu braţ deasupra carosabilului sensului de mers cu specificaţia: doar pentru autocamioane. Acesta va fi amplasat la km 591 şi va fi monitorizat cu cameră video cu unitate de stocare imagini. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, va fi activat doar în funcţie de capacitatea de primire a punctului de frontieră şi nu va bloca circulaţia maşinilor mici. Greu de crezut, însă, că în acest fel va fi fluidizat traficul pentru celelalte maşini dat fiind că DN 7 are doar două benzi de circulaţie, din care una va fi (pe mai departe) blocată de autocamioanele care stau la semafor iar pe cealalată se circulă intens.

Şi tot la capitolul sisteme de monitorizare a traficului mare este prevăzută instalarea unui sistem electronic şi video modern şi complex de monitorizare a traficului şi informare a participanţilor prin panouri luminoase cu ajutorul cărora camioanele să fie dirijate în funcţie de valorile de trafic spre punctele de frontieră mai puţin aglomerate.

Parcare privată

O a doua măsură imediată este parteneriat public-privat între Primăria oraşului Nădlac, C.N.A.D.N.R. – Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara şi „un eventual operator economic privat”, se arată în comunicatul Prefecturii, care să aibă ca scop amenajarea unei parcări de autocamioane TIR tip terminal, pe marginea DN 7.

Pentru acest scop, Consiliul Local Nădlac este dispus chiar să punăm la dispoziţie un teren construibil în suprafaţă de 3 hectare. Aici vor putea trage pe dreapta TIR-urile care acum staţionează ore în şir pe banda de circulaţie spre Nădlac.

 

Solicitare pentru Csongrad

Partea română va informa Căpitănia Principală de Poliţie a judeţului Csongrad cu privire la efectele negative ale controalelor intensificate ce se efectuează la punctele de frontieră amenajate în P.T.F. Nagylak şi se solicită să se efectueze controlul mijloacelor auto ce prezintă suspiciuni prin scoaterea din rând a celor care prezintă suspiciuni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !