Semifinalist la challengerul din Bratislava

De Dan Lazar
2Comentarii
Semifinalist la challengerul din Bratislava
Tenismenul arădean Marius Copil continuă perioada fastă, jucând, sâmbătă, în semifinalele turneului challenger din Slovacia.

Copil (26 ani, 137 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului dotat cu premii de 85.000 de euro+H, după ce a dispus de belarusul Igor Gherasimov cu 7-6 (4), 7-6 (5). „Tunarul din Carpați” a avut nevoie de o oră și 35 de minute pentru a obține victoria, reușind 18 ași în acest meci, față de cei 14 ai adversarului. De remarcat că niciunul dintre jucători nu și-a creat vreo oportunitate de break!
El și-a luat astfel revanșa în fața lui Gherasimov (24 ani, 222 ATP), care câștigase prima confruntare directă, anul trecut, chiar la Bratislava, în semifinale, cu 7-6 (4), 2-6, 6-2.

Arădeanul și-a asigurat un cec de 4.260 euro și 40 de puncte ATP, urmând să joace în penultimul act cu rusul Daniil Medvedev (20 ani, 104 ATP), pe care Copil l-a învins recent, în semifinale la Budapesta, cu 7-5, 6-4.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor